3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiInterviu CEZAR CALEAP, ministru secretar de stat la Ministerul Fondurilor europene

Interviu CEZAR CALEAP, ministru secretar de stat la Ministerul Fondurilor europene

De curând  Dna Prim Ministru  Viorica Dăncilă a semnat numirea lui Cezar Caleap în funcţia de Ministru Secretar de Stat la Ministerul Fondurilor Europene, propunerea venind din partea ALDE. Există astfel speranţe fundamentate ca in viitorul apropiat gradul de absorbţie la fondurile europene să înregistreze creşteri semnificative, dl. Cezar Caleap având o expertiză semnificativa în management, antreprenoriat, consultanţă, marketing şi proiectare, constructii. Vechi colaborator al revistei Casa mea dar şi al ziarului nostru, noul Ministru Secretar de Stat a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu.

Din CV-ul său aflăm că dl. Cezar Caleap are 57 de ani, este inginer şi s-a nascut in Bârlad, jud. Vaslui. Nu a făcut politică până acum jumatate de an, deci am putea spune că face parte din categoria tehnocraţilor, iar alegerea sa credem că s-a datorat fără îndoială şi datorită performanţelor manageriale, profesionale obţinute în activitatea sa .

Are o experienţă in management de peste 25 de ani, atât ȋn domenii de excelenta antreprenoriala, vânzări şi marketing, domenii ȋn care a ocupat funcţii importante de conducere, cât şi consultanţa ȋn construcţii şi project management

Este vicepresedinte al Asociaţiei profesionale pentru Excelenţă şi Eficienţă energetică în construcţii  ʺZERO ENERGYʺ, de peste 5 ani manager general la Serviciul de Urgenţe ȋn Construcţii ʺDr. CASAʺ. De asemenea, ȋncepând din 2019, este preşedinte şi membru fondator al SMART Cluster, asociaţie business to business pentru soluţii inovative ȋn afaceri.

Din punct de vedere politic orientarea sa este de centru-dreapta, cu atitudine  liberală, centrată pe apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor și promovarea unei filosofii liberale în economie.

Respectă ca membru valorile inalienabile ale partidului ALDE care sunt:  libertatea de gândire şi de exprimare, libertatea presei, a cercetării ştiinţifice şi a educaţiei, libertatea de asociere, dreptul de proprietate, dreptul oricui de a alege o ocupaţie şi de a folosi liber venitul rezultat, dreptul la un tratament echitabil care să asigure condiţiile unei vieţi decente, dreptul la securitate socială, securitate ecologică și alimentară, dreptul de a trăi liber într-un sistem de liberă întreprindere, domnia legii.

Ce calităţi credeţi că au contribuit la alegerea dvs. în această funcţie de decizie?

Mă regăsesc permanent ca un om plin de imaginaţie, spontan, original, dar mai ales entuziast.  Da, sunt într-adevăr o fire sociabilă, deschisă, comunicativă, acord în general credit de la bun început celorlalţi, sunt dedicat unor relaţii de prietenie, de parteneriat … dar nu merg mai departe relaţional chiar cu oricine şi mai ales cu orice preţ pentru obţinerea neapărată a succesului targetat .

Consider că am numeroase abilităţi organizaţionale (administrative, de comunicare, negociere, creativitate, adaptabilitate), precum şi profesionale (Open Mind, rezistenţă la stress şi condiţii dificile, spirit innovator, management activ). Mă regăsesc ca un familist tradiţionalist, cu spirit liber, credincios către dorinţa de bine în tot şi toate.

Aţi obţinut performanţe înalte şi succes acolo unde aţi activat. Consideraţi că le veţi putea obţine şi în noul domeniu de activitate? Cum credeţi că veţi reuşi acest lucru?

DA, cred ca pot atinge nivelul performanţei în multe domenii datorită adaptabilităţii mele, a spiritului de implicare efectivă şi a unei implicări maxime, fapt dovedit din plin în ultimii 30 de ani de activitate profesională recunoscută şi apreciată de cei cu care am făcut echipă şi parteneriat activ.

Ce sarcini urmează să aveţi în cadrul ministerului?

Deocamdată  ştiu că va trebui să contribui la realizarea cu success a obiectivelor strategice ale Ministerului Fondurilor Europene urmând să  reprezint cu profesionalitate această instituţie în relaţiile cu alte structuri şi autorităţi publice de nivel central şi local.

Toţi cei care au venit la conducerea ministerului in ultimii ani au tot făcut declaraţii foarte optimiste vizând creşterea gradului de absorbţie de fonduri europene. Pe agenda prim miniştrilor această problemă apărea cu prioritate, dar mult timp gradul de absorbţie a fost extrem de mic.  Lucrurile par acun să meargă spre bine, au fost făcute progrese însă nivelul se menţine scăzut. Numiţi câteva propuneri pe care intenţionaţi să le implementaţi pentru a creşte gradul de absorbţie la fondurile europene.

Cred ca este necesară o abordare bazată pe încredere între reprezentanţii ministerului , autorităţi şi beneficiarii de fonduri nerambursabile, o relaţie mai puţin centrată pe control şi sancţiuni şi mai mult pe îndrumare și comunicare efectivă .  

Dintre cei care ar dori să propună diverse proiecte, unora le este teamă de formularistica complicată, de foarte multe hârtii de completat sau spun că nu înţeleg cum să facă documentaţia. Ce se poate face în acest sens?  

În minister se lucrează cu profesionalism şi astfel  se conturează necesitatea efectiva a adoptării unor măsuri de simplificare şi fluidizare a procesului de implementare a Fondurilor, numărul documentelor solicitate la depunerea dosarului de finanțare astfel ar putea fi mai mic 

Este o mare oportunitate crearea şi lansarea cât mai rapidă a unui nou portal profesional de comunicare online, uşor de urmărit, actualizat la zi cu informaţii şi instrucţiuni, gândit pentru a veni în întâmpinarea nevoilor beneficiarilor.

Se pot organiza periodic seminarii şi workshopuri de prezentare programe de finanţare , ateliere de comunicare directă, consiliere şi consultanţă profesională directă pentru potenţialii beneficiari de fonduri europene . 

Cum veţi încuraja depunerea de proiecte pe zona unde aveţi mare experienţă şi expertiză, şi anume reducerea consumului de energie la clădirile noi?  

Excelenţa constructivă şi eficienţa energetică nu este numai o normalitate de atitudine – este o obligativitate legală pentru  toţi cei care doresc să dezvolte afaceri  corecte cu fonduri europene. Nu poţi avea o viziune antreprenorială efectivă dacă nu consideri ca target  un proiect construit în termeni de sustenabilitate şi de eficienţă energetică . Trebuie ca atitudinea noastră să se schimbe către aceasta normalitate de viziune şi strategie de business .

Care consideraţi că sunt cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un proiect care se adresează fondurilor europene astfel încât să aibă şanse să fie eligibil?

Cred că cele 4 cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească toate proiectele  catre un succes sunt : Eficienţă , Excelenţă , Economie si Ecologie . Aş mai adăuga un element extrem de important de care va depinde realizarea efectivă, şi anume,   ECHILIBRU.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Mircea Geoană îndeamnă românii să voteze masiv: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară”

Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După vot, Mircea Geoană subliniat...
Ultima oră
Pe aceeași temă