26.3 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentSe construiește un heliport la Botoșani

Se construiește un heliport la Botoșani

În municipiul Botoșani se construiește un heliport destinat elicopterelor care execută misiuni medicale, a anunțat Consiliul Județean Botoșani.

Proiectul este coordonat de Inspectoratul General de Aviaţie (IGAv) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Construcția costă 1,4 milioane de lei inclusiv TVA. Se estimează că obiectivul va fi inaugurat până în decembrie 2022.

„Astăzi s-a dat ordinul de începere a unui proiect pe care l-am demarat în 2018 și pentru care, alături de autoritățile locale, din postura de senator, m-am luptat pentru a fi implementat și la Botoșani. La sfârșitul anului trecut, echipa de la Consiliul Județean a luat legătura cu Inspectoratul General de Aviație, implementatorul proiectului, pentru a se decongestiona acest proiect, iar acum se încep lucrările. La finalul anului vom avea și un heliport medical modern”, a anunțat Doina Federovici, președinta Consiliului Județean Botoșani, într-un mesaj postat pe internet.

IGAv coordonează proiectul denumit „The CBC Romania-Moldova a safer area by improving the Mobile Emergency Service for Resuscitation and Extrication (SMURD) operating infrastructure, by increasing the level of training and maintaining the capacity of professional personnel to intervene in emergency situations SMURD 2”. În cadrul proiectului vor fi construite trei heliporturi în România și patru în Republica Moldova. Ele sunt finanțate din fonduri europene.

Un heliport la Botoșani, alte două în România și patru în Republica Moldova

În România sunt prevăzute heliporturi în municipiile Botoșani, Iași și Galați. În Republica Moldova vor fi construite două heliporturi la Chișinău, unul la Bălți și unul la Cahul.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tragedie la Berlin: o mașină a intrat în mulțime la Gay Pride

Incidentul s-a soldat cu un mort și 16 persoane rănite, după ce un vehicul utilitar a pătruns în zona unde se aflau participanții la...

Ford retrage din service peste jumătate de milion de mașini în SUA, din cauza unui risc de incendiu

Anumite modele Ford Bronco și Ford Bronco Raptor, produse în perioada 2021-2026, prezintă riscul ca anumite cablaje electrice să se deterioreze în timpul exploatăriiFord...

Peste 250.000 de oameni evacuați din calea incendiilor devastatoare din Spania și Franța

Incendiile forestiere scăpate de sub control în Spania și Franța au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de evacuare din ultimii aniÎn Spania,...
Ultima oră
Pe aceeași temă