12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia – Ucraina, ziua 158. Sediul flotei ruse din Marea Neagră a...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 158. Sediul flotei ruse din Marea Neagră a fost atacat cu o dronă

Sediul flotei ruse din Marea Neagră a fost atacat cu o dronă, lansată de armata ucraineană.

Atacul a fost anunțat de ruși în dimineața zilei de duminică, 31 iulie 2022. La această dată, Rusia urma să sărbătorească, în mai multe orașe, Ziua Marinei. Dimineața, puțin după ora locală 6, o dronă a căzut în curtea comandamentului Flotei Mării Negre. Atacul cu dronă comis împotriva sediului flotei din orașul Sevastopol a produs, conform datelor inițiale, cinci răniți. Ulterior, numărul răniților a crescut la șase. Răniții fac parte din personalul unității, a anunțat Rusia.

Din cauza atacului, Rusia a anunțat că suspendă manifestările aniversare care erau planificate la Sevastopol. Locuitorii orașului au fost sfătuiți de autoritățile locale să rămână, preferabil, în interiorul locuințelor.

La Sevastopol se află sediul Flotei Mării Negre a Rusiei încă din perioada sovietică.

Sediul flotei ruse din Marea Neagră este în Crimeea, ocupată ilegal de Rusia

Orașul Sevastopol este în peninsula Crimeea. După cum se știe, Rusia ocupă ilegal Crimeea, din anul 2014. Ucraina insistă pentru a-și recăpăta suveranitatea asupra acestei peninsule din Marea Neagră.

În alte orașe – port, Rusia va sărbători, totuși, duminică, Ziua Marinei. Cele mai importante acțiuni din această serie sunt programate în orașul Sankt Petersburg de la Marea Baltică. Aici se va afla și președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Citește și:

Rusia – Ucraina, ziua 157: Macedonia de Nord trimite tancuri sovietice în țara invadată

A 156-A ZI DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă