3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiDavid Saranga, gest simbolic în Turnul cu Ceas din Sighişoara, la plecarea...

David Saranga, gest simbolic în Turnul cu Ceas din Sighişoara, la plecarea din România

Ambasadorul Israelului în România, Excelenţa Sa David Saranga, a ţinut să amplaseze în Turnul cu Ceas din Sighișoara o plăcuţă cu distanţa până la Ierusalim, în cadrul Festivalului Sighişoara Medievală, înainte de plecarea sa din România, la încheierea mandatului.

„Eu vin în Sighişoara de aproximativ de două ori pe an şi anul trecut, în octombrie, am fost aici cu membri ai familiei mele şi am văzut că ceva a lipsit. Am văzut că numele Ierusalimului nu este lângă numele altor oraşe din lume (în balconul Turnului cu Ceas – n.r.), aşa că i-am scris domnului primar. I-am sugerat să punem această placă şi într-o săptămână mi-a răspuns pozitiv. Vreau să-i mulţumesc pentru răspunsul pozitiv şi pentru această prietenie faţă de Israel şi Ierusalim. Sunt 1.837 de kilometri de aici până la Ierusalim, până în Ţara Sfântă”, a declarat presei, sâmbătă, David Saranga, potrivit agerpres.ro.

Diplomatul a precizat că peste două zile va pleca din România şi că Sighişoara a fost primul oraş pe care l-a vizitat la venirea sa ca ambasador şi tot Sighişoara este ultimul oraş vizitat, la plecarea sa.

„În două zile plec înapoi în Israel, primul oraş pe care l-am vizitat când am venit în România prima dată, în 1997, a fost Sighişoara. Am fost la Cluj, unde am învăţat limba română, şi am dat o fugă până la Sighişoara. Şi este interesant că şi ultimul oraş pe care îl vizitez este Sighişoara, început şi sfârşit. Este un oraş superb, chiar unul dintre cele mai frumoase oraşe ale României şi îmi face aşa o plăcere să văd cât de mulţi turişti sunt aici şi ştiu că sunt şi mulţi israelieni, turişti israelieni care vin în Sighişoara, fiind un loc aşa de unic”, a arătat David Saranga.

David Saranga a mers la Sighișoara, înainte de plecarea din România, promițând că va reveni ca turist în țara noastră

Ambasadorul a promis că va reveni fără îndoială în România, însă în calitate de turist.

Primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, s-a arătat onorat vizita ambasadorului David Saranga şi a arătat că prim amplasarea plăcuţei cu distanţa până la Ierusalim, Turnul cu Ceas a căpătat o altă greutate.

„Această vizită este un lucru foarte important, dar din punctul meu de vedere subliniază încă o dată faptul că atât ca şi popoare, cât şi ca oameni, ca şi naţii, putem colabora foarte bine. Sighişoara este un oraş multicultural, iar relaţiile dintre noi consider că vor fi mai strânse de acum. (…) Domnia sa a observat că lipseşte (indicatorul – n.r.) şi consider că în acest moment deja Turnul cu Ceas începe să prindă greutate mai mare”, a declarat Ioan Iulian Sârbu.

Înainte de amplasarea indicatorului către Ţara Sfântă, Excelenţa Sa David Saranga a avut o scurtă întrevedere cu conducerea Primăriei Sighişoara, ocazie cu care a menţionat în Cartea de Onoare a instituţiei motivul pentru care a ţinut ca turiştii să poată vedea distanţa până la Iersusalim din Turnul cu Ceas.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă