Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, la Mihail Kogălniceanu, că abordarea unitară a Flancului Estic este cea mai eficientă modalitate de a apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO, precizând că recentul Summit de la Madrid a marcat naşterea unei noi etape de descurajare şi apărare colectivă.
Nicolae Ciucă a fost prezent, sâmbătă după-amiază, la ceremonia de prezentare a Drapelului de luptă al unităţii americane desfăşurate suplimentar în România, este vorba de Brigada 2 Combat Team, din cadrul Diviziei 101 Aeropurtate americane.
Cu acest prilej, premierul a reamintit că noile realităţi în regiunea Mării Negre au determinat NATO să recunoască această zonă ca fiind de importanţă strategică.
„Sunt foarte bucuros să fiu astăzi la baza militară Mihail Kogălniceanu, un punct foarte important de descurajare şi apărare a flancului estic al NATO. Noile realităţi în regiunea Mării Negre şi pe întregul flanc estic, determinate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, au condus la adoptarea unui nou concept strategic al Alianţei la summitul de la Madrid, care a recunoscut această regiune ca fiind de importanţă strategică. Această decizie a fost susţinută cu argumente solide, atât de preşedintele României, cât şi de preşedintele Statelor Unite ale Americii. Abordarea unitară a flancului estic este cea mai eficientă modalitate de a apăra fiecare centimetru de teritoriu al NATO, iar summitul de la Madrid a marcat naşterea unei noi etape de descurajare şi apărare colectivă”, a declarat Ciucă.
El a mulţumit militarilor străini aflaţi în România pentru contribuţia adusă la securitatea acestei zone.
„După 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic SUA – România, preşedintele Biden a reiterat la Madrid angajamentul ferm al Statelor Unite ale Americii faţă de securitatea regiunii Mării Negre, anunţând acţiuni suplimentare pentru întărirea descurajării şi apărării NATO, contribuţii care sunt de o importanţă capitală. Preşedintele Biden a reiterat angajamentul SUA faţă de România. Acestea sunt dovezi reale ale angajamentului SUA faţă de securitatea flancului estic al NATO. Vreau să vă mulţumesc tuturor, bărbaţi şi femei în uniformă, dislocaţi în România, pentru efortul dumneavoastră şi pentru contribuţia la securitatea noastră. Mulţumesc, de asemenea, familiilor dumneavoastră. Ele sunt adevăraţi stâlpi de susţinere atunci când sunteţi departe de casă”, a mai transmis premierul, potrivit bursa.ro.
Ciucă spune că abordarea unitară a Flancului Estic al NATO este un câștig, amintind și de contribuția Franței în acest rol
Acesta a mai anunţat că Grupul de luptă multinaţional condus de Franţa va fi ridicat la nivel de brigadă.
„Divizia 101 Aeropurtată, o unitate cu renume, de elită, are misiunea de a consolida flancul estic al NATO. Dragi militari ai Diviziei 101 Aeropurtată, vă mulţumesc că sunteţi aici şi sunt convins că alături de militarii români şi de cei ai forţelor aliate dislocate aici vă veţi îndeplini misiunea. Prezenţa voastră este foarte bine venită. Împreună suntem puternici. Pentru a ne adapta mai bine la această nouă paradigmă de securitate, suntem într-o fază avansată cu implementarea Grupului de luptă multinaţional condus de Franţa, cu participarea militarilor din Belgia şi Ţările de Jos. Acesta va fi ridicat la nivel de brigadă. Doresc, de asemenea, să transmit mulţumiri tuturor aliaţilor, care contribuie la misiunile de descurajare şi apărare pe flancul estic şi în România. Dragi militari, vă mulţumesc încă o dată pentru profesionalismul şi dedicarea de care daţi dovadă”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!