12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăMusicConcertul lui Calvin Harris de la Mamaia s-a anulat

Concertul lui Calvin Harris de la Mamaia s-a anulat

La Mamaia, pe o plajă privată, urma să aibă loc concertul celebrului DJ scoțian Calvin Harris, chiar în acest weekend. Din păcate, se pare că evenimentul a fost anulat chiar în ultimul moment.

Concertul lui Calvin Harris s-a anulat

Concertul a fost pregătit de organizatorii Festivalului Saga și, potrivit unor surse Gândul.ro, se pare că acest eveniment nu ar fi fost pe placul autorităților din Constanța.

Acesta era primul concert al scoțianului în România și urma să se înâmple chiar pe 30 iulie 2022, mai exact, sâmbăta aceasta, pe o plajă din Mamaia.

Reprezentanții Saga au confirmat anularea evenimentului.

“Evenimentul urma să fie organizat pe un spațiu privat, pe plaja La Nueva Cucaracha. În ceea ce priveste autorizațiile pentru organizarea evenimentului, exista un protocol cu Primăria Constanța. Iar autorizația de organizare există, dar nu a fost înaintată de Saga sau Alda, ci de compania pe al cărui spațiu urmă să aibă loc show-ul,” au declarat pentru sursa citată reprezentanții Saga.

Droguri și decese la Festivalul SAGA

Reamintim că, în acest an la Festivalul SAGA, două persoane au murit din cauza consumului de droguri, iar oamenii au fost foarte revoltați din această cauză. Unul dintre tineri avea doar 25 de ani.

Mai multe persoane au ajuns la spital în stare foarte gravă în urma consumului de droguri.

În prima seară a festivalului, se pare că 30 de persoane au fost depistate cu substanțe interzise asupra lor.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă