30.2 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăEconomieOlaf Scholz vrea să redeschidă centralele pe cărbune și petrol din Germania

Olaf Scholz vrea să redeschidă centralele pe cărbune și petrol din Germania

Cancelarul Olaf Scholz declară că decizia Germaniei de a reactiva centralele pe cărbune şi petrol pentru a ameliora penuria de energie cauzată de războiul din Ucraina este doar temporară, iar Guvernul german rămâne hotărât să facă ”tot posibilul” pentru a combate criza climatică, relatează The Associated Predd.

Într-un mesaj video de sâmbătă, Olaf Scholz şi-a exprimat regretul faţă de decizia Germaniei de a porni 16 centrale electrice pe bază de combustibili fosili aflate în stare latentă şi de a prelungi autorizaţia de funcţionare pentru alte 11 centrale, pe fondul temerilor legate de reduceri ale furnizării de gaze naturale din Rusia.

”Faptul că, din cauza atacului brutal al Rusiei asupra Ucrainei, acum trebuie să folosim temporar unele centrale electrice pe care le-am scos deja din funcţiune este trist. Însă este doar pentru o perioadă foarte scurtă”, a declarat Scholz, potrivit news.ro, preluat de observatornews.ro.

Olaf Scholz vrea să repornească centralele pe cărbune și petrol, dar își va menține și angajamentul de a stopa emisiile de gaze cu efect de seră

El a insistat că Germania îşi menţine angajamentul de a stopa emisiile de gaze cu efect de seră până în 2045, mai devreme decât toate celelalte naţiuni industrializate. De asemenea, el a discutat despre un pachet recent de măsuri aprobat de parlament pentru a stimula punea în aplicare a energiei regenerabile.

Olaf Scholz: Vrem să facem tot posibilul pentru a combate criza climatică
În schimb, ecologiştii susţin că guvernul ar putea face mult mai mult, inclusiv prin impunerea unei limite generale de viteză şi restricţionarea zborurilor interne pentru a economisi combustibil. Activiştii pentru climă au blocat drumuri importante din Berlin şi din împrejurimi recent, în semn de protest faţă de planurile pentru noi proiecte de petrol şi gaze în Marea Nordului.

Scholz şi ministrul Energiei, Robert Habeck, au exclus prelungirea duratei de funcţionare a celor trei centrale nucleare rămase din Germania după 2022, argumentând că acest lucru nu ar rezolva nevoile energetice ale Germaniei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

SUA: 140 de ținte lovite după atacul asupra unei nave din Strâmtoarea Ormuz

Potrivit armatei americane, în cele trei nopți de bombardamente desfășurate în această săptămână, au fost lovite peste 300 de obiective militareStatele Unite au lansat...

Gigant polonez investește până la 17 milioane de euro în România

Proiectul vizează construirea unei fabrici de echipamente medicale, a unor noi spații logistice și a unei clădiri de birouri în localitatea Clinceni, județul IlfovO...

Oana Gheorghiu: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan „a fost o minciună cap-coadă”. De ce s-a înscris în PNL

Viceprim-ministra interimară Oana Gheorghiu a declarat, la Digi24, că moțiunea de cenzură prin care a fost demis Guvernul Bolojan s-a bazat pe informații false...
Ultima oră
Pe aceeași temă