10.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSocialRomânii care merg în Bulgaria trebuie să știe că s-au actualizat taxele...

Românii care merg în Bulgaria trebuie să știe că s-au actualizat taxele de drum

În Bulgaria, începând cu luna iulie, au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru circulaţia autovehiculelor de transport marfă şi pasageri, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, începând cu data de 1 iulie, drumurile naţionale de categoria a II-a vor fi incluse în sistemul de taxare tip TOLL pentru autovehiculele de marfă şi pasageri, iar cuantumul acestor taxe de drum pentru autostrăzi şi drumurile naţionale de categoria I va fi majorat în două etape. Majorarea cuantumului taxelor pentru mijloacele de transport marfă şi pasageri cu greutate mai mare 3,5 tone se va realiza începând cu data de 1 iulie 2022 şi, respectiv, data de 1 ianuarie 2023.

Taxele pentru vinietele electronice, pentru mijloacele de transport cu greutate de până la 3,5 tone, vor fi reduse cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2023; până la data de 31 decembrie 2022, cuantumul lor rămâne neschimbat, potrivit agerpres.ro.

Bulgaria a schimbat taxele de drum, atât pentru autotturism, cât și pentru mijoacele de transport de peste 3,5 tone

  • Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
  • între 6 şi 9 stotinci (100 stotinci = 1 leva) pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
  • între 5 şi 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
  • între 2 şi 3 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:

  • între 10 şi 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
  • între 6 şi 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
  • între 4 şi 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.
  • Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
  • între 16 şi 20 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
  • între 13 şi 17 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
  • între 9 şi 11 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:

  • între 26 şi 30 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
  • între 22 şi 25 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
  • între 19 şi 23 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.
  • Pentru autocarele cu greutate între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, se vor achita următoarele taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022: între 1 şi 5 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 2 şi 8 stotinci.
  • Pentru autocarele cu greutate de peste 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, se vor achita drept taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022, între 2 şi 6 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 3 şi 9 stotinci.

„În acest context, este subliniată importanţa informării corecte a şoferilor români, a achiziţionării din timp a vinietelor electronice şi achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, transmite MAE.

Informaţii privind vinieta electronică şi taxele de drum tip TOLL pot fi obţinute pe www.bgtoll.bg/ro/.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă