27.3 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăPoliticăIgor Dodon mai stă în arest la domiciliu încă 30 de zile

Igor Dodon mai stă în arest la domiciliu încă 30 de zile

Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, va trebui să mai stea în arest la domiciliu încă 30 de zile după ce o instanță din capitala celui de al doilea stat românesc i-a prelungit această măsură preventivă.

Judecătoria Chişinău a decis marţi prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru fostul preşedinte socialist Igor Dodon, relatează presa de peste Prut.

Acesta a fost reţinut pe 24 mai pentru 72 de ore, după ce procurorii au dispus percheziţii la reşedinţele sale, iar două zile mai târziu a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Fostul lider al Partidului Socialiştilor este suspectat de corupţie pasivă, acceptarea finanţării formaţiunii sale politice de către o organizaţie criminală, trădare de ţară şi îmbogăţire ilicită.

Între timp, săptămâna trecută a fost pusă sub învinuire şi soţia sa, Galinei Dodon, care a primit ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara timp de 60 de zile, potrivit agerpres.ro.

Igor Dodon stă în arest la domiciliu încă 30 de zile, dar și soția lui a fost pusă sun învinuire acuzând motivații politice în dosar

„Am fost pusă sub învinuire-complice, pentru îmbogăţire ilicită, fără probe”, a declarat Galina Dodon, potrivit unimedia.info, ea acuzând un dosar motivat politic.

După ce a aflat despre prelungirea arestului său domiciliar, Igor Dodon a susţinut că ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, ar fi implicat în acest proces. „Toţi care acum nu o ascultă pe (preşedinta Republicii Moldova) Maia Sandu şi pe Litvinenco, el conduce acest proces, sunt presaţi, deci era aşteptat acest lucru”, a spus fostul preşedinte.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Wall Street urcă la maxime istorice: bursele explodează pe fondul rezultatelor solide ale companiilor și al ieftinirii petrolului

Bursa de la New York a avut, marți, una dintre cele mai bune sesiuni de tranzacționare din acest an, principalii indici americani închizând la...
Ultima oră
Pe aceeași temă