32.7 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăPoliticăIohannis susține creșterea pensiilor

Iohannis susține creșterea pensiilor

Preşedintele Klaus Iohannis susține creşterea pensiilor, afirmând că este „imoral” şi „incorect” ca doar pensionarii să plătească „preţul” crizelor.

„În condiţiile în care avem inflaţie, avem preţuri în creştere, (…) e evident că şi pensiile trebuie să crească pentru a da şansa pensionarilor să-şi permită cel puţin un minim necesar. Aşa cum cresc salariile atunci când avem inflaţie şi preţuri în creştere, aşa trebuie să crească şi pensiile”, a declarat Iohannis, la Buzău.

Potrivit şefului statului, Guvernul va veni cu un plan „serios” pe acest subiect.

„E imoral şi incorect ca preţul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Pensionarii nu au nicio posibilitate să intervină cum are cineva care e în deplinătatea forţelor – dacă nu-i ajung banii, îşi caută alt job, poate mai lucrează peste program şi aşa mai departe. Pensionarii stau în ceea ce primesc – pensia lor şi mi se pare rezonabil ca nivelul acestei pensii să fie adaptat situaţiei. E clar că Guvernul trebuie să vină – şi va veni – cu un plan serios care abordează frontal această chestiune”, a mai adăugat preşedintele.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Băsescu acuză foștii miniștri ai Energiei pentru criza energetică: „Lumea se uită la România dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că actuala criză energetică este rezultatul deciziilor luate în ultimii ani de miniștrii Energiei și de premierii care au...

România, în stare de alertă energetică. Ce înseamnă pentru populație și cum sunt îndemnați românii să economisească energia

România va fi în stare de alertă pe întreaga durată a lunii august, după decizia adoptată în ședința extraordinară de Guvern.Măsura vine pe fondul...

Băsescu acuză foștii miniștri ai Energiei pentru criza energetică: „Lumea se uită la România dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că actuala criză energetică este rezultatul deciziilor luate în ultimii ani de miniștrii Energiei și de premierii care au...
Ultima oră
Pe aceeași temă