12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăȚara e în criză și salariile bugetarilor vor crește cu aproape 50%

Țara e în criză și salariile bugetarilor vor crește cu aproape 50%

Parlamentarii PSD-PNL-UDMR au votat, marți, două proiecte legislative prin care angajaților din sectorul bugetar li se vor mări salariile. Majorarea are loc de la 1 iulie cu o pătrime din diferenţa de salariu prevăzută de Legea salarizării unitare 153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.

Astfel, funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerele Transporturilor şi Culturii, precum şi din serviciile deconcentrate subordonate vor beneficia de majorarea cu 15% a salariilor de bază pentru complexitatea muncii. De asemenea, personalul care lucrează la proiecte cu fonduri europene va beneficia de majorarea salariilor de bază până la 50%, mai prevede proiectul adoptat.

Deputaţii au introdus un amendament prin care se prevede majorarea cu 15% şi a salariilor de bază din Ministerele Transporturilor şi Culturii, faţă de cele majorate în prezent din Ministerele Finanţelor, Muncii, Mediului, Dezvoltării, Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Sănătăţii şi Educaţiei.

Astfel, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcţionarii publici din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Justiţiei, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

De aceeaşi majorare vor beneficia şi funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestor ministere.

Parlamentarii Uniunii Salvați România s-au opus adoptării acestor amendamente, susținând că aceste creșteri de salarii se produc ”fără fișă de impact financiar, fără consultare publică și fără să respecte legea salarizării unitare”.

”Sarabanda de creșteri ale cheltuielilor publice se plătește din banii contribuabililor luați din taxe, pe datorie, adică pe taxele pe care le vor plăti românii în viitor, sau prin inflație tipărind bani. Avem o inflație imensă acum fiindcă am avut cheltuieli publice enorme și nesustenabile, iar acum coaliția de guvernare continuă să arunce gaz pe foc cu noi creșteri de salarii din pix” – afirmă deputatul USR Claudiu Năsui.

Iată care sunt măririle salariale votate de parlamentarii coaliției de guvernare, conform deputatului USR:

– Personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătății;

– Funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

– Personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.”

– Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

– Personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

– Personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri externe rambursabile, în baza legilor pentru ratificarea sau aprobarea acordurilor de împrumut adoptate de Parlamentul României, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.

– de la 1 iulie 2022, pentru toți bugetarii majorare cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021

– de la 1 iulie 2022, pentru personalul nou-încadrat sau promovat cuantumul brut al salariilor/soldelor se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017 şi cele din luna iunie 2022.

– de la 1 iulie 2022, pentru personalul din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și din Ministerul Sportului se acordă pentru complexitatea muncii o majorare a salariului de bază de 15%.

Vestea prostă este că de la 1 iulie vor fi sistate angajările la stat, însă până atunci guvernul va face angajări pe bandă rulantă, iar cei rămași în instituțiile de stat se vor scălda în lapte și miere cu salarii majorate până la 50%.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Vama Veche: Marș de solidaritate în memoria celor doi studenți uciși de Vlad Pascu

Zeci de tineri participă joi după-amiază la un marş de solidaritate în memoria celor doi studenţi ucişi de Vlad Pascu în accidentul de la...

Abdallah, suspendat șase etape pentru intrarea horror asupra lui Benzar

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat șase etape pe atacantul Hakim Djamel Abdallah, de la Dinamo Bucureşti, pentru cartonaşul roşu...

Militari ai Republicii Moldova și americani vor participa la un exercițiu comun

Peste 400 de militari ai Armatei Naționale a Republicii Moldova, vor participa între 9 – 16 mai, la exercițiul „Swift Response-2024” condus de Comandamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă