12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInternaționalJaponia spune că testul cu racheta nord-coreeană e un act provocator

Japonia spune că testul cu racheta nord-coreeană e un act provocator

Japonia spune că testul cu racheta nord-coreeană efectuat în preajma vizitei președintelui SUA în regiune e de fapt un act provocator.
Ministrul japonez al Apărării, Nobuo Kishi, a declarat miercuri că o serie de lansări de rachete balistice de către Coreea de Nord mai devreme în această zi este un act provocator care nu poate fi tolerat.

 „Faptul că lansarea rachetei a avut loc imediat după întâlnirile liderilor Japonia-SUA, SUA-Coreea de Sud și reuniunea de la summitul în patru este evident un act provocator și nu-l putem tolera”, a spus Kishi, conform Reuters.

Există posibilitatea ca mai mult de două rachete să fi fost lansate, a spus el reporterilor.

Armata din Coreea de Sud a declarat cum Coreea de Nord a lansat trei rachete balistice în largul coastei sale de est miercuri.

Coreea de Nord a încheiat pregătirile în vederea unui test nuclear şi aşteaptă cel mai bun moment pentru a-l declanşa, a declarat un deputat sud-coreean, citând informaţii furnizate de serviciul secret sud-coreean (NIS), transmit AFP şi Kyodo.

‘Pregătirile pentru un test nuclear sunt acum încheiate şi (Phenianul) caută acum momentul potrivit’ pentru a-l efectua, a declarat presei deputatul Ha Tae-keung, membru al comisiei pentru informaţii a Adunării Naţionale.

În pofida extinderii rapide a epidemiei de COVID-19, au fost detectate de asemenea semne ale unei lansări de rachete, a prevenit NIS într-un briefing cu membrii comisiei, scrie Agerpres.

Președintele Biden a vizitat principalii aliați ai Statelor Unite din Extremul Orient, care sunt și parteneri în ceea ce privește sancțiunile impuse împotriva Rusiei.

Liderul SUA, Joe Biden, a efectuat o vizită în Coreea de Sud. Apoi, duminică, 22 mai, președintele SUA a ajuns în Japonia. Președintele SUA s-a întâlnit, luni, la Tokyo, cu premierul Fumio Kishida şi cu împăratul Naruhito.

A doua zi, marți, președintele SUA va participa la un summit al organizației QUAD, la Tokyo. Din Dialogul Cuadrilateral (QUAD) fac parte SUA, Japonia, India şi Australia. La acest summit, Japonia, India și Australia vor participa la nivel de prim – miniștri, aceștia fiind Fumio Kishida, Narendra Modi și Anthony Albanese. Ultimul dintre aceștia a avut certitudinea că devine prim-ministru abia sâmbătă seară, după alegerile care s-au ținut în Australia în ziua de 21 mai 2022.

Prima întâlnire a liderilor QUAD avusese loc în anul 2007.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă