Astfel, analiza acoperirii vaccinale cu RRO a arătat că în cazul celor două doze la vârsta de 5 ani (copii născuți în 2013) este de 79,2%, iar în cazul dT (diftero-tetanic – n.r.) la vârsta de 14 ani (copii născuți în 2004) de doar 77,48%. Principalele cauze sunt: neprezentare – 19,2%, lipsă vaccin dT – 66,2%, refuz general (pentru toate vaccinurile) – 0,6%, refuz la a doua doză RRO – 4,2%, contraindicații medicale – 3,1% și născut/plecat în străinătate – 5,2%. Numărul de copii din eșantionul studiat cu vârsta de 5 ani este de 156.982, ceea ce corespunde unui procent de 79,2% din numărul total de născuți vii. Dintre aceştia, 87.653 (55,84%) provin din mediul urban și 69.329 (44,16%) din mediul rural.
Potrivit estimării acoperirii vaccinale cu dT la vârsta de 14 ani a copiilor născuţi în anul 2004, numărul de copii din eșantionul studiat este de 167.553, ceea ce corespunde unui procent de 77,48% din numărul total de născuți vii. Dintre aceştia, 87.505 (52,23%) provin din mediul urban și 80.048 (47,77%) provin din mediul rural. Potrivit info-pacienti.ro, s-a considerat complet vaccinat: copilul cu 2 doze de vaccin RRO la vârsta de 5 ani, şi, respectiv, copilul cu 1 doză de vaccin dT la vârsta de 14 ani. În cazul copiilor de 5 ani, procentul este mai scăzut în mediul urban – 72,6%, iar în rural 79,7%.
Aceste date arată că pentru eșantioanele studiate, acoperirile vaccinale cu 2 doze vaccin RRO la vârsta de 5 ani si cu dT la varsta de 14 ani sunt sub valoarea optimă, de 95% recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, atât per total țară, cât și pe medii de rezidență.
În cazul celor două doze RRO la vârsta de 5 ani:
– în niciun județ acoperirea vaccinala nu a înregistrat valori peste 95%;
– în 18 județe (42,9%) acoperirea vaccinală s-a situat între 81,1 si 91,7%;
– în 24 de județe (57,1%) acoperirea vaccinală a coborât sub 80%;
– valoarea cea mai mare (91,7%) a fost raportată de județul Satu Mare, iar cea mai mică valoare de județul Hunedoara (63,4%).
În cazul dT la vârsta de 14 ani:
– în niciun județ acoperirea vaccinală nu a înregistrat valori peste 95%;
– în toate cele 42 de județe acoperirea vaccinală a avut valori sub 80%;
– valoarea cea mai mare (74,7%) a fost raportată de județul Giurgiu, iar cea mai mică valoare de județul Salaj (12,1%).
Motivele nevaccinării corespunzătoare vârstei:
Un număr de 147.859 de copii reprezentând 45,6% din eșantionul studiat, respectiv, 35,7% din numărul de născuți vii ai cohortei au fost identificați ca incomplet vaccinați în raport cu vârsta; dintre aceştia, 82.749 (56%) provin din mediul urban şi 33.931 (44%) din mediul rural.