Președintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri (4 mai) la Paris pe premierul indian Narendra Modi pentru o întâlnire de lucru privind situația din Ucraina și cooperarea bilaterală dintre cele două țări.
Cei doi lideri urmau să analizeze dependența Indiei de gazul, petrolul și armamentul rusești și să discute opțiuni alternative pentru țara din Asia de Sud, potrivit Reuters.
Modi a cerut deja o încetare a focului în Ucraina și discuții de pace între Kiev și Moscova, în timp ce se afla marți la Copenhaga.
Macron l-a întâlnit la Paris pe premierul indian Narendra Modi, după ce acesta se văzuse și cu Olaf Scholz și Mette Frederiksen
India s-a abținut până acum să condamne în mod explicit invazia Rusiei, dar a cerut încetarea imediată a violențelor. Moscova numește acțiunile sale în Ucraina o „operațiune militară specială”.
Vizita premierului indian în capitala Franței încheie turneul său european de trei zile unde l-a întâlnit pe cancelarul german Olaf Scholz și pe premierul danez Mette Frederiksen, pe lângă Macron.
Macron, un președinte care dă și replici dure altor lideri politici
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a calificat, la postul de televiziune TF1, drept „nefondate” şi „scandaloase” criticile premierului Poloniei, Mateusz Morawiecki, cu privire la convorbirile sale telefonice cu Vladimir Putin legate de războiul din Ucraina.
„Aceste remarci sunt atât nefondate, cât şi scandaloase, dar nu mă surprind”, deoarece Mateusz Morawiecki, care este „dintr-un partid de extremă-dreaptă”, „intervine în campania politică din Franţa” după ce „a primit-o de mai multe ori pe doamna (Marine) Le Pen”, candidata formaţiunii Rassemblement National pe care o „susţine”, a declarat preşedintele-candidat.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!