26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăDăncilă: De luni începem din nou analiza pe ministere

Dăncilă: De luni începem din nou analiza pe ministere

“(…) avem în vedere şi o restructurare pe fiecare minister în parte, dublată de descentralizare, astfel încât probabil analiza o să dureze un pic mai mult, dar cred că este nevoie de acest lucru şi îl vom trata cu foarte multă seriozitate”, spune Dăncilă.

Întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, dacă vor mai fi miniştri schimbaţi în perioada următoare, Dăncilă a răspuns: “Vor mai fi, vor mai fi ministere care vor fi analizate, de luni începem din nou analiza pe ministere, de data aceasta o analiză mult mai amplă”.

“Pe lângă analiza îndeplinirii măsurilor din programul de guvernare, pe lângă analiza modului în care miniştrii au fost în teritoriu, modul în care au comunicat, avem în vedere şi o restructurare pe fiecare minister în parte, dublată de descentralizare, astfel încât probabil analiza o să dureze un pic mai mult, dar cred că este nevoie de acest lucru şi îl vom trata cu foarte multă seriozitate”, a explicat Dăncilă.

Ea a spus că, începând de luni, avem o comisie şi va participa şi ea, în calitate de prim-ministru, “astfel încât să avem o analiză a tuturor acestor aspecte”.

 

Cele mai citite

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă