Circa 20 de protestatari au aşteptat-o pe Viorica Dăncilă, sâmbătă, în fața clădirii Centrului Cultural „Ion Besoiu”, unde urma să se desfășoare ședința de alegere a conducerii filialei PSD Sibiu.
Demonstranții aveau cu ei afișe cu texte de tipul “N-ați înțeles nimic din alegerile din 26 mai”, „Vasillica, lasă-ne”, „Guvernul PSD – ALDE – hoţie, prostie, incompetenţă”.
Membrii grupului au susținut, ulterior, că Viorica Dăncilă a evitat să treacă printre ei și că, din acest motiv, a intrat în clădire printr-o ușă laterală.
Premierul a respins însă această afirmație și a susținut că, dimpotrivă, ea este cea care a încercat, fără succes, să discute cu protestatarii.
„Am intrat pe intrarea principală, acolo era intrarea principală, pe partea laterală au stat cei care au manifestat. Să ştiţi că am avut o dorinţă de dialog şi am întrebat dacă vor ceva, dacă vor să vorbească, să solicite ceva. Nu au vrut nimic. Ca de obicei au fost câteva persoane care s-au obişnuit şi care cred că jignirile sau care ţipă mai tare este constructiv pentru această ţară şi pentru acest judeţ. Eu ştiu că aici, la Sibiu, sunt oameni oneşti, paşnici, care preferă dialogul, oameni pe care îi apreciez foarte mult şi cred că astfel de manifestări nu fac bine judeţului respectiv. În România trebuie să aducem normalitate. O bătălie politică trebuie să fie pe proiecte, pe argumente, dar în acelaşi timp trebuie să dăm dovadă de respect, pentru că respectul impune respect. Revin, nu mi-a fost teamă, nu îmi este teamă, nu am să fac niciun pas înapoi pentru că cineva ţipă sau pentru că cineva jigneşte”, a subliniat Viorica Dăncilă.