Zidane a rulat 22 de jucători în meciul cu campioana Germaniei, 11 în prima repriză şi 11 în a doua, în timp ce Bale a urmărit jocul din tribună.
Întrebat de ce galezul nu a intrat pe teren, Zidane a explicat că Real Madrid pregăteşte transferul acestuia: „Nu este nimic personal. Vine un moment când trebuie făcute aceste lucruri. Nu am nimic contra lui Bale. Dar dacă în 24 sau 48 de ore situaţia se va schimba, va fi bine pentru toată lumea. Real Madrid negociază cu cluburile unde ar putea juca. Dacă Bale pleacă mâine, va fi mai bine pentru toţi, inclusiv pentru el”.
Gareth Bale a fost transferat la Real Madrid de la Tottenham pentru 100 milioane euro în 2013, dar nu s-a integrat perfect în echipa madrilenă, în pofida unor goluri memorabile din Liga Campionilor. Contractul lui cu Real expiră în 2022.