Propaganda de război și rolul atacurilor senzoriale. Războiul nu se duce doar prin tranșee, ci și prin propagandă. Diviziile de dezinformare se ocupă de răspândirea știrilor mincinoase, pentru îmbărbătarea oștilor, dar și în scopul obținerii acordului civililor.
Războiul din Ucraina poate fi privit din diverse perspective. A nu vedea consecvent ce vede toată lumea intrinsic e o crimă de uneltire, în epoca digitală. Am fost înjurat, stigmatizat, aruncat la câinii internetului, pentru vina de a mărturisi că eu nu văd. Nu văd, precum vrea majoritatea să văd.
Postul de televiziune Realitatea Plus a fost amendat cu 50.000 de lei, fiind că mi-am exprimat opinia: “un tablou de iarnă, în Ucraina, cu tancuri gri.” Cerberii de la CNA, deținătorii absoluți ai “adevărului,” au decis sancțiunea, în unanimitate, făcând-o vinovată pe moderatoare că nu mi-a tăiat microfonul.
Cum am înghițit otrava propagandei și cum m-am lecuit
Am fost în cinci teatre de război. Și tot am căzut în capcană. Obișnuit să ofer mereu știrea caldă, am tradus de pe CNN, într-o dimineață, informația legată de uciderea celor treisprezece grăniceri de pe Insula Șerpilor. A intrat în burta internetului. S-a rostogolit ca anii lumină. După două ore, am corectat-o. Primisem dovezi, din trei surse independente, că nimeni nu a murit. N-a mai contat adevărul. “Minciuna se distribuie singură, doar adevărul trebuie promovat,” aceasta era deviza blogului meu, pe timpuri.
citește și: Ce-am învățat din palma dată de Orbán și Vučić Marii Resetări?
A doua oară am mușcat-o cu Maternitatea din Mariopol. Am tradus din The Guardian. Am preluat fotografiile lor. După două ore, specialiștii militari, experți în arta războiului, mi-au atras atenția că montajul e fake. Am întrebat pe ce se bazează. “Lipsește sângele din cadrul construcției bombardate.”
Și așa după două nefăcute, m-am liniștit. Am susținut public că nu am destule date pentru a emite judecăți de valoare. Dar tăvălugul informațional era deja stârnit. Nu puteam scăpa neciuruit de sculele sistemului care susține războiul.
Propaganda de război și rolul atacurilor senzoriale
Ușor, ușor, românii au început să-și dea seama că sunt victimele războiului informațional. Pe pagina mea de facebook am lansat în dezbatere scenariul Bucea: ”Care e sursa independentă care confirmă atrocitățile armatei ruse de la Bucea? Întreb pentru un prieten, vechi jurnalist, cu prostul obicei de a verifica din trei surse informația. Nu de alta, dar am trei surse care confirmă filmările de lângă Balaton ale cimitirului de la Srebrenița, cel care a constituit motivul invadării Iugoslaviei.” Mulți și-au exprimat îndoieli asupra veridicității tabloului cu morți neputreziți pe străzile micului oraș. Și fără dâre de sânge. Vocile lor au fost agresate de posedații de adevăr. Și atunci m-am distanțat și am accesat cercetările științifice despre impactul senzorial al propagandei de război.
Este știut din neuroștiințe că emisfera stângă a creierului este responsabilă cu emoția, iar cea dreaptă, cu rațiunea. Binaritatea celor două compun conștiința.
Experții laboratoarelor de diversiune cunosc foarte bine cum se activează sistemul limbic uman, care reglează emoțiile noastre de bază, cum ar fi „lupta sau fuga,” precum și funcționarea organelor interne, tensiunea arterială și alte procese și reacții.
“Nu pot judeca, pentru că mi s-a urcat sângele la cap,” e o vorbă des auzită în popor. Păi, aici se aplică pălitura năucitoare a sistemului care crează, întreține și amplifică emoția.
Meseriașii care fac bani din război n-au nicio treabă cu raționalitatea. Ei nu-s slujbașii adevărului. Ci ai minciunii. Sunt un fel de spălători de cadavre, bine plătiți, pentru a tăinui răul săvârșit.
Ne asumăm rolul de felceri, care să facă dezintoxicarea mediatică
Mai are vreun sens să amintim că nicio probă n-a existat că insula cubaneză n-avea niciun submarin nuclear în atacul american asupra Golfului Porcilor? Că regimul criminal al lui Pol Pot n-avea finanțări dovedite de la Moscova? Că armele chimice ale lui Saddam Hussein n-au fost găsite niciodată? Că groapa de la Srebrenița a fost filmată în altă parte?
Ar fi necesare paginile unei cărți întregi pentru a scrie un tratat de dezintoxicare mediatică. Cuiul bătut în capul sinucigașului se scoate greu, la fel ca frisonul din corpul gripatului.
Emoția vs raționalitatea? E o dezbatere fără sens în stare de război, când juntele sunt angajate pentru distrugerea inamicului.
În conflictul din Ucraina par a se întrezări două aspecte (fără valoarea intrinsecă de certitudini): Rusia a pierdut războiul informațional, iar Ucraina pe cel militar. De aceea propaganda ucraineană se întețește. Noul film horror al „defilării cadavrelor” filmate, de la Bucea, o suburbie a Kievului, are un singur scop bine definit: stârnirea emoțiilor globale.
Așa cum există arme de distrugere în masă, batalioane de soldați, tancuri, rachete inteligente, sisteme balistice, așa și cosmetica războiului. Nu orice coafeză poate face un implant de păr. Narativul care stârnește emoții trebuie scris cu vicleșug.
Așa la o cafea de dimineață, v-ați întrebat oare de ce pacifiștii sunt dați la câini și considerați putiniști, iar cei care întrețin focul propagandei pentru înarmare sunt etichetați salvatori?
Cu cât tensiunea crește în societate, cu atât mai bine pentru miliardarii lumii.
Priviți deci spre cei care întrețin emoțiile! Aceștia pot fi diligenții marilor producători de arme și muniții.
În timp de război, arsenalul de proști nu are deloc locuri vacante.
Vocile lumii
Jonathan Haidt
Ipoteza fericirii
Să ne imaginăm că elefantul ar reprezeta creierul emoțional, iar călărețul creierul rațional. Elefantul este mult mai puternic decât călărețul. Acesta din urmă își folosește mintea pentru a orienta elefantul în ce direcție să meargă. Dar când elefantul e agitat, obiectivul nu este îndeplinit. Călărețul nu poate duce singur încărcătura de oase, carne și stări,” zice Jonathan Haidt, în cartea Ipoteza fericirii.
