Cine e cel mai smart primar? Coincidență sau nu, două acțiuni s-au suprapus în aceste zile. Pe baza Legii 544, am solicitat mai multor primării din țară informații despre planurile de smart city, așa cum prevăd documentele cadru ale UE. Pe de altă parte, Asociația Română pentru Smart City a premiat în weekend mai mulți edili pentru serviciile inteligente puse la treabă în slujba comunităților.
Întrebarea subsecventă e: cetățenii simt că s-a îmbunătățit ceva în relația lor cu eternele ghișee? Răspunsul e “uneori.”
Între digitalizarea administrației centrale și cea locală e săpată o groapă mai lungă decât tranșeele kievene.
De o lună încerc să obțin o adeverință de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Funcționarul electronic nu răspunde. Prin mailuri sunt trimis de la Ana la Caiafa. În acest timp, guvernanții spun că vor să absoarbă peste un miliard de Euro pentru cloud-ul guvernamental.
Cine e cel mai smart primar?
Conform aprecierilor Asociației de profil, astăzi ar fi Constantin Toma, primarul din Buzău, susținut de Marcel Ciolacu. În cadrul Galei Industriei Smart City, el a primit titlul și diploma de “primarul anului.”
În trecut, industria de profil i-a desemnat pe Emil Boc și pe Daniel Băluță, primarul sectorului 4 din București.
Anul acesta, edilul de la “4” a fost desemnat “Partenerul anului,” fiindcă a eliminat total ghișeele comuniste. „Sectorul 4 se digitalizează total! Fără cozi, fără nervi, fără ghișee!” acesta era promisiunea de anul trecut a primăriei sectorului 4. De la 1 ianuarie, acest lucru s-a petrecut, iar cetățenii se adaptează extrem de bine. Primăria Sectorului 4 devine astfel prima administrație locală din România care elimină definitiv statul la coadă, nervii, aglomerația și timpul pierdut,” se spune în motivația juriului SCIA – Smart City Industry Awards.
Digitalizarea nu pare a avea culoare politică. Doar oameni pe treabă sau văzduhiști (termen inventat de mine, pentru a desemna curatorii care n-au nicio treabă cu arta n.a.).
Din investigația pornită în urmă cu două săptămâni, reies două aspecte: primarii PSD și PNL ai marilor orașe răspund promt. Au idei clare și soluții practice. Carevasăzică respectă indicatorul rutier “oameni la lucru.”
Printre văzduhiști sunt primarii USR, oameni care n-au nicio treabă cu administrația.
Cine e cel mai smart primar? Boc, Băluță?
Prima primărie care ne-a trimis un răspuns a fost cea de la “4” (care a reușit să elimine ghișeele, așa cum s-a prezentat la gală), fiind urmată de municipalitatea clujeană.
“Toate investițiile recente ale municipalității sunt SMART, în sensul în care proiectele trebuie să se ridice la cele mai înalte standarde de calitate. Astfel, proiectele recente de infrastructură urbană integrează atât concepte de shared space – pentru a oferi tuturor posibilitatea de a se bucura de spațiul public – cât și facilități moderne, mobilier urban durabil și posibilitatea de a lăsa în siguranță mijloace de mobilitate urbană alternativă,” ne comunică biroul de relații publice al Primăriei Cluj Napoca.
Dacă la CNAS vorbești cu robotul, Clujul are un „funcționar virtual,” numit „Antonia,” prin care cetățenii pot să-și înregistreze cererile de la distanță, fără a se deplasa fizic la registratura generală a instituției sau la una dintre primăriile de cartier. Clujenii au la dispoziţie un număr de 135 de tipuri de cereri pe care le pot adresa Primăriei. Răspunsurile vin promt.
Unde ne sunt „salvatorii”?
Sunteți nerăbdători să aflați ce fac primarii salvatori? Moment, vorba unui prieten neamț.
Primăria condusă de liberalul Ion Lungu, Suceava, a luat premiul cel mare al Galei industriei de profil: Smart Mobility pentru proiectul: Sistem integrat de transport public ecologic.
citește și: “Putiniștii,” favoriți în alegerile din Ungaria și Serbia
Pe șase pagini, Primăria Craiovei, sub semnătura a peste zece responsabili, ne comunică finalizarea soluției digitale: eportal.primariacraiova.ro, prin care cetățenii pot depune petiții și recomandări. Dar și existența wi-fi, la standardul european de securitate, în centrul istoric al orașului, reabilitat recent. (Apropo, Lucian Mîndruță nu face o plimbare cu țoagla, împreună cu voluntarii săi, prin centrul smart al Craiovei?).
citește și:
Cât costă un parc fotovoltaic? Cum să te încălzești cu energie solară?
Cloudul guvernamental, probabil cea mai mare țeapă din istorie
Laureații premiilor Galei industriei cu profil compun un pomelnic. Nu avem spațiu pentru toate soluțiile digitale, puse-n operă. Suntem buni la idei, dar dezastruoși la implementare.
Oricum, administrația locală duce trena inovației. Demult, Oradea, Timișoara, Târgu-Mureș au implementat sisteme electronice de plăți pentru parcare, folosind inteligența românească.
Cui vor guvernanții să dea cloudul central spre codificare, compunere și mententanță? Mai există vreo îndoială? Unei firme acoperite.
Vă întrebați cum stau dregătoriile progresiste, conduse de USR-iști? Doar Allen Coliban a fost premiat de industria de profil pentru cel mai bun proiect Smart City.
Restul? Clotilde mai cere un răgaz. Dominic mai ține la dospit
Primăriile Timișoara și sectorul 1, conduse de Dominic Fritz și de Clotilde Armand, au cerut un răgaz suplimentar de încă treizeci de zile, pentru că întrebările sunt prea complexe,
Ce i-am întrebat? Care dintre obiectivele Smart city, Smart Government, Smart Economy, Smart Mobility, Smart Living sunt implementate în comunitățile conduse de dumneavoastră?
Ce e atât de greu, când totul e destul de simplu?
Vocile lumii
Constantin Toma
Primarul Buzăului
“Deși este un oras pierdut la granița dintre Moldova și Țara Românească, Buzăul are o viziune, comunitățile se pot transforma nu doar prin digitalizare, iar ca o premieră în Europa, Primăria Buzăului a adoptat managementul Kaizen, în ultimii trei ani, realizând o economie de peste 800 de ani de reducere a timpului de răspuns pentru cetățenii orașului, o reducere a proceselor de răspuns cu 35-90%”, a spus Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău la Gala Smart City.