15 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăNoi măsuri decise de Guvern în criza alimentară

Noi măsuri decise de Guvern în criza alimentară

În contextul unei posibile crize alimentare ce va lovi și țara noastră, la guvern au avut loc consultări cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor din industria alimentară pe marginea securității alimentare.

”Am dorit să avem această discuție atât pentru a ne consulta asupra măsurilor de sprijinire a industriei, cât și pentru a ne asigura că există stocurile necesare de produse alimentare pentru populație. La nivelul Guvernului am pregătit tot ceea ce este necesar pentru ca stocurile din rezervele de stat să poată susține o cerere suplimentară a pieței”, a afirmat prim-ministrul.

Noi măsuri din 1 aprilie

Opțional, firmele au posibilitatea, în perioada 1 aprilie 2022 – 30 iunie 2022, să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistraţi în Registrul RO e-Factura, ceea ce va asigura trasabilitatea facturilor și va contribui la combaterea evaziunii fiscale. Începând cu 1 iulie 2022 acest mecanism va deveni obligatoriu.

Tot începând de mâine se va aplica proiectul ”Radarul mărfurilor”, prin care se va putea verifica trasabilitatea mărfurilor, indiferent de natura lor.

În ceea ce privește soluțiile de sprijin dedicate industriei alimentare, prim-ministrul a anunțat că la nivelul Guvernului este într-o etapă avansată de elaborare un mecanism de sprijin prin care companiile și IMM-urile vor putea beneficia de scheme de ajutor de stat sau de minimis pentru retehnologizare. De asemenea, ministerele Energiei și Agriculturii lucrează la o soluție pentru includerea la finanțare din Fondul de Modernizare a proiectelor privind instalarea de noi capacități de producere a energiei prin sisteme de panouri fotovoltaice.

Totodată, pentru susținerea investițiilor în agricultură și dezvoltare rurală, Guvernul a aprobat în ședința de ieri un Memorandum pentru asigurarea accesului la finanțare prin acordarea de garanții guvernamentale creditelor bancare, precum și a unor granturi. Bugetul schemei de ajutor de stat este de peste 530 de milioane lei, sumele urmând a fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor.

O altă soluție analizată la întrevederea de astăzi s-a referit la posibilitatea acordării unor facilități pentru păstrarea locurilor de muncă și crearea altora noi în industria alimentară, mai anunță Guvernul.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

FOTO Un tânăr de 20 de ani a intrat cu mașina într-un copac. A murit pe loc

Un accident mortal a avut loc, în noaptea trecută în comuna Bumbești Pițic, din județul Gorj. Un tânăr de 20 de ani a pierdut...

Ciucă a fost desemnat de Consiliul Național al PNL candidat la alegerile prezidențiale

Nicolae Ciucă a fost desemnat cu unanimitate de voturi de cei peste 1.000 de participanți la Consiliul Național al PNL, desfășurat duminică, 15 septembrie,...

Ministrul de Finanțe anunță alocări de fonduri pentru refacerea caselor

Marcel Boloș a felicitat autoritățile pentru mobilizare și coordonare Marcel Boloș a scris, într-o postare pe o rețea socială, că e alături de sinistrații din...
Ultima oră
Pe aceeași temă