18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomiePensiile speciale ar trebui regândite modern, pe contributivitate

Pensiile speciale ar trebui regândite modern, pe contributivitate

Una dintre întrebările ce se ridică ar fi: pensiile speciale pot fi impozitate? „În opinia mea – da, dar în opinia Curţii Constituţionale – nu“, spune analistul economic Sorin Dinu, amintind că, în 2010, CCR a dat două decizii privind reducerea pensiilor speciale şi a pensiilor. Argumentaţia s-a bazat pe două elemente. Primul – pensia e un bun patrimonial, ceea ce e corect, crede Dinu.

Al doilea element: nişte cazuri de la CEDO. Primul caz: în Lituania, o doamnă, la pensie, a lucrat o bună parte din timp pe perioada URSS. Lituania a decis că persoanele care au lucrat astfel trebuie să ia pensie de la URSS. Doamna a primit pensie mai mică. A dat în judecată statul, iar CEDO i-a dat dreptate.

Al doilea este cazul unui procuror militar, devenit judecător civil. La pensie, a aflat că nu mai primeşte pensia legată de indemnizaţia de militar. CEDO a stabilit că statul trebuia să i-o plătească şi pe aceea. „CEDO spune că, în materie de pensii, ceea ce primează e legea naţională. În Grecia, în 2012, pensiile au fost reduse, în medie, cu 15% şi au fost tăiate a 13-a şi a 14-a pensie. Pensiile mari au fost reduse mai mult, cele mici – mai puţin. Nu s-a pus problema de încălcare a drepturilor constituţionale“, afirmă Sorin Dinu.

 

Sistem neofeudal

Revenind, pensiile speciale pot fi impozitate, afirmă expertul, dar „marea problemă e regândirea modernă a pensiilor speciale, o chestiune neofeudală: o dau regii diferiţilor servitori feudali. Aşa e şi pensia specială: «Vă dăm şi vouă o pensie»“. Мai mult, adaugă Sorin Dinu, „mi se pare o absurditate să dai pensie specială celor ce au fost în serviciul public, parlamentari, primari, consilieri. Ei nu ar trebui să facă bani din funcţia lor nici în timpul, nici după funcţie. E şi imoral. Şi, chiar dacă dai pensie de serviciu, nu poate fi mai mare sau egală cu salariul. De regulă, salariul reflectă toate condiţiile de desfăşurare a slujbei respective. Nu ai dreptul, de exemplu, să faci politică. De aceea magistraţii şi militarii au salarii mari“, a explicat Dinu pentru „România liberă“.

 

Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă