29.3 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSocialLemet, donații de 300.000 de euro

Lemet, donații de 300.000 de euro

Lemet, unul dintre liderii pieței de mobilă din România, și-a intensificat în perioada pandemiei eforturile pentru susținerea proiectelor de responsabilitate socială. Astfel, în nume propriu sau prin Asociația “Bucuria de a Învinge”, compania a direcționat în ultimii doi ani peste 300.000 de euro pentru proiecte dintr-o arie largă de domenii, de la cultură şi educaţie până la sport şi activităţi cu scop umanitar.

În cadrul parteneriatelor existente, s-au făcut sponsorizări către asociații, fundații sau instituții locale. În plus, ținând cont de impactul nefast pe care l-a avut pandemia de Covid-19, s-au inițiat demersuri pentru a susține noi proiecte sociale și oameni care au avut nevoie de ajutor.  

Impact benefic în comunitate

Lemet a fost mereu alături de Spitalul Municipal Câmpina, dar în perioada pandemiei a acordat o și mai mare atenție nevoilor unității medicale. Astfel, din momentul în care s-a conturat clar pericolul reprezentat de coronavirus, compania a sponsorizat achiziția a trei ecografe portabile, în valoare de 100.000 lei.

Cu toate că provocările pandemiei s-au simțit și în businessul Lemet, compania a continuat să susțină toate proiectele în care s-a implicat de-a lungul timpului. La nivel local, Lemet este principalul sponsor al Fundatiei Leaders, organizatoare a Programului “Leaders Explore”, aflat deja la cea de-a V-a ediție. Este vorba despre un program prin care adolescenții sunt provocați să ia decizii, să încerce lucruri noi, să schimbe, să analizeze, să-și depășească limitele și să fie curioși. Totodată, Lemet a sponsorizat Concursul Național de Design Mobilier organizat de Asociația Producătorilor de Mobilă din România, susținând astfel tinerii designeri și arhitecți, cât și Gala Topului Firmelor Prahovene, organizată în anul 2021 de către Camera de Comert și Industrie.

Lemet a susținut în ultimii nouă ani competiția de ciclism Royal Race, organizată în prezent de Fundația Young Motivation.

Evenimentul sportiv are o importantă componentă caritabilă, fondurile strânse fiind direcționate în primul rând către tratamentul copiilor cu autism.

Un nou proiect de CSR pentru anul 2022 este sprijinirea Fundației Romanian Angel Appeal, care își propune să susțina educația nonformală în patru școli din două comunități.

Cele mai citite

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...

Iranul respinge afirmațiile lui Trump privind suspendarea atacurilor: „O nouă minciună”

O agenție de presă din Iran a respins duminică declarațiile președintelui american Donald Trump, potrivit cărora Teheranul ar fi cerut Statelor Unite să oprească...

Ungaria oprește complet centrala nucleară de la Paks din cauza nivelului scăzut al Dunării

Premierul ungar Peter Magyar a anunțat că centrala nucleară de la Paks, singura unitate de acest tip din Ungaria, intră într-o oprire completă din...
Ultima oră
Pe aceeași temă