30.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăEconomieEconomie internăPreședintele Senatului acuză instituțiile de stat că ar "hăitui" companii private

Președintele Senatului acuză instituțiile de stat că ar „hăitui” companii private

Președintele Senatului și al PNL, Florin Cîțu, consideră că instituții ale statului român ar „hăitui” companii private.

Președintele Senatului a declarat, luni, că a remarcat, săptămâna trecută, un „desant” asupra companiilor private. „Avem nevoie de un sector privat puternic, nu de un sector privat hăituit. Dacă un singur angajat al unei instituții de stat a comis un abuz, șeful acelei instituții trebuie să plece acasă. Voi cere demiterea lor imediat”, a avertizat Florin Cîțu.

Liderul PNL nu a spus explicit la ce acțiuni ale statului se referă. Cel mai probabil, este vorba de acele controale la o serie de comercianți de carburanți. Controalele au fost realizate de ANAF și de ANPC, care au aplicat și o serie de amenzi. Cea mai mare amendă anunțată a fost de 100.000 de lei.

Acțiunile de control s-au realizat după scumpirea bruscă a carburanților la pompă. Prețul unui litru de carburant (benzină sau motorină) a urcat în București până la 11 lei, iar în afara Bucureștiului până la 13 lei. Ulterior, după ce au început controalele, prețul a coborât la circa 9 lei pe litru.

Președintele Senatului spune că n-ar exista o înțelegere între furnizorii de carburanți

Aparent, scumpirea carburanților a pornit de la o stație din Beiuș. Patronul acesteia a motivat scumpirea prin faptul că ar fi primit carburant mai scump din Ungaria.

Liderul Senatului și al PNL, Florin Cîțu, susține că n-ar exista o înțelegere între distribuitori, care să urmărească majorarea artificială a prețurilor.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un aeroport important din Europa se închide aproape trei luni. Peste două milioane de pasageri și mii de zboruri, afectate

Aeroportul Charleroi, principalul hub belgian pentru companiile low-cost, își va suspenda complet activitatea timp de 11 săptămâni în 2028Aeroportul Bruxelles Sud Charleroi, al doilea...

Activitatea din industria prelucrătoare a SUA accelerează, însă incertitudinea rămâne ridicată, arată un sondaj

Activitatea din industria prelucrătoare a Statelor Unite a accelerat în luna iulie, potrivit unui sondaj publicat luni, sectorul înregistrând o creștere solidă în ultimele...

Livia ex-Bordea și Spike și-au mai dat o șansă! Imaginile care confirmă împăcarea

Livia Eftimie și Spike formează din nou un cuplu, potrivit imaginilor publicate de CANCAN.RO, care îi surprind pe cei doi petrecând împreună o vacanță...
Ultima oră
Pe aceeași temă