17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăInternaționalTransnistria cere din nou recunoașterea independenței. Urmează "unirea" cu Rusia?

Transnistria cere din nou recunoașterea independenței. Urmează “unirea” cu Rusia?

Transnistria cere din nou recunoașterea independenței față de Republica Moldova. Transnistria este regiunea Republicii Moldova aflată la granița cu Ucraina. Regimul separatist de la Tiraspol este susținut de trupele rusești aflate ilegal pe teritoriul acestei provincii. Momentul noii cereri de recunoaștere a independenței vine exact în momentul când Rusia încearcă să ocupe Ucraina.

Noua cerere de “independență” este motivată de autoritățile separatiste de la Tiraspol prin faptul că Transnistria nu e de acord să intre în UE, așa cum solicită Republica Moldova. La data de 3 martie 2022, șefa statului, Maia Sandu, a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la UE. Solicitarea Republicii Moldova a venit imediat după ce Ucraina ceruse și ea să intre în UE.

Regimul separatist de la Tiraspol se plânge de faptul că Republica Moldova nu i-a cerut acordul cu privire la intrarea în UE.

Ocupație militară în Transnistria, apoi “independență”, apoi “unire” cu Rusia

Amintim că, în anul 2014, armata Rusiei a ocupat peninsula Crimeea, care face parte din Ucraina. Apoi, Crimeea s-a proclamat “independentă” față de Ucraina, iar în final un “referendum” (ilegal) a proclamat unirea peninsulei Crimeea cu Rusia. După același scenariu, în anul 2022 regimul Putin a recunoscut “independența” regiunilor Donețk și Lugansk, din estul Ucrainei.

În anul 2014, imediat după ce Rusia a ocupat Crimeea, regimul de la Tiraspol a cerut regimului Putin să recunoască și independența Transnistriei. Cererea trimisă de la Tiraspol la Moscova este, deocamdată, fără răspuns.

În schimb, Rusia a refuzat în mod constant cererile primite din partea guvernului de la Chișinău de a-și retrage trupele din Transnistria. Replica Moscovei este că acești soldați ruși sunt “pacificatori”. O problemă foarte complicată este ce se întâmplă dacă acești militari ruși din Transnistria atacă Ucraina. Analiștii occidentali estimează că Rusia vrea să creeze o joncțiune între trupele ei din Crimeea și cele din Transnistria.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce este o stație de acumulator portabil și cum o poți folosi

Dacă ești pasionat de camping sau excursii în natură, cu siguranță vei considera achiziția unei stații de acumulator portabil o adevărată investiție. Chiar și...

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

BNR menține dobânda cheie la 7% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, luni, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an,...
Ultima oră
Pe aceeași temă