11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCriminalul din Caracal a ucis-o pe Alexandra după ce a suprins-o vorbind...

Criminalul din Caracal a ucis-o pe Alexandra după ce a suprins-o vorbind la telefon

Procurorul-şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, a declarat presei că Dincă a ucis-o pe Alexandra pe 25 iulie, la ora 12:00, după ce a surprins-o vorbind la telefon, potrivit stirileprotv.ro

”La data de 25 iulie 2019, în jurul orelor 12, la domiciliu său ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani, pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase şi o violase.

Există elementele constitutive de trafic de minori, respectiv recrutarea, transportarea şi adăpostirea minorei prin constrângere, răpire şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.

Vă rog să aveţi în vedere că inculpatul este o persoană cu o constituţie fizică masivă, în faţa căreia o minoră de 15 ani nu a avut nicio şansă să se apere, totul în scopul exploatării sale sexuale.

În urma percheziţiilor, în cenuşa aflată într-un butoi metalic au fost identificate mai multe fragmente de oase calcinate şi dinţi de natura umană.

Alături de aceste fragmente au fost găsite inele, un lănţişor, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară unei monturi de inel, ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului a fost găsit un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei ca aparţinând fiicei sale.

În această seară, Instititutul Naţional de Criminalistică a transmis raportul privind expertiză genetică judiciară parţială, din care reiese că la locul faptei au fost identificate atât profilul genetic al victimei, cât şi al inculpatului.

În cadrul audierilor, inculpatul a recunoscut că a ucis victima la 25 iulie, în jurul orei 12, la domiciliul său şi ulterior i-a incinerat corpul.

Inculpatul a declarat că a agresat-o, suprimându-i viaţa, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână”, a declarat Giorgianei Hosu.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă