25.7 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSportSimona Halep a ajuns în semifinala turneului de la Dubai

Simona Halep a ajuns în semifinala turneului de la Dubai

Simona Halep a ajuns în semifinala turneului de la Dubai. Românca a reușit să o învingă pe Ons Jabeur (Tunisia), locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8 cu scorul de  6-4, 6-3.

Halep (30 ani, 23 WTA) şi-a asigurat prezenţa în a treia sa semifinală la Dubai, unde a câştigat titlurile în 2015 şi 2020, scrie Agerpres.

Fostul lider mondial a dat dovadă de constanţă în faţa imprevizibilei sale adversare, care a reuşit multe lovituri spectaculoase, dar a şi greşit mult (45 de erori neforţate, faţă de doar 17 ale Simonei).

Simona a câștigat fără probleme la Dubai

Simona Halep a reușit să câștige fără probleme, în doar o oră şi 21 de minute în faţa numărului 10 mondial.

Românca a condus cu 2-0, cu un break în ghemul secund. Jabeur a egalat repede tabela, dar Simona nu s-a lăsat mai prejos. S-a distanțat la 5-2. La 5-3, Simona a condus cu 30-0, dar din păcate a pierdut game-ul. Românca a profitat imediat de nesiguranţa tunisienei şi a reuşit să închidă setul cu break, 6-4, după 45 de minute de joc, potrivit observatornews.

Al doilea set a început prost pentru românca noastră. A fost condusă cu 2-0, dar a egalat destul de repede și a servit pentru 3-2. Constănțeanca a câștigat game-ul, pe următoarele două şi s-a distanțat la 5-2. Ea mai cedat doar un ghem şi a închis meciul, cu 6-3, după o oră şi 21 de minute.

Următorul meci al Simonei Halep la Dubai

În următorul meci, Simona Halep se va întâlni cu letona Jelena Ostapenko, locul 21 WTA. Românca s-a întâlnit doar de două ori până acum cu Jelena.

Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Ana Birchall îi cere președintelui Nicușor Dan expulzarea ambasadorului Rusiei, după doborârea celor două drone

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, i-a cerut public președintelui Nicușor Dan să precizeze dacă își va respecta declarațiile făcute la sfârșitul lunii mai...

Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu președintele Indiei, Droupadi Murmu: Anul 2028 a fost desemnat Anul Inovației România-India

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut vineri o întrevedere cu președintele Indiei, Droupadi Murmu, aflată în vizită în România, pentru a discuta despre...

Miruţă, după doborârea dronei din Delta Dunării: Armata Română a demonstrat că astfel de încălcări ale spaţiului aerian nu sunt tolerate

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, susţine că reacţia rapidă a Forţelor Aeriene Române, în cazul dronei doborâte sâmbătă dimineaţă, în apropiere de Sfântu...
Ultima oră
Pe aceeași temă