16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internă România, ca pe Titanic. Ne-am lovit de ghețarul prețurilor

 România, ca pe Titanic. Ne-am lovit de ghețarul prețurilor

Suntem oficial la limita supraviețurii, potrivit datelor INS, care ne arată că scumpirile au prins prea mare viteză, ceea ce au făcut ca inflația să ajungă la 8,35% în luna ianuarie. Vestea proastă este că traiul românilor se va înrăutăți în acest ritm.

Analistul economic Adrian Negrescu descrie în exclusivitate pentru R.L. situația în acest moment ca și cum am fi pe Titanic și ne-am lovit de ghețarul prețurilor, iar acum cei aflați la timonă nu știu ce să facă. În timp ce unii cântă de zor pe punte arii electorale, restul caută ,,bărci de salvare’’, pentru a-și salva pielea.

Adrian Negrescu
Adrian Negrescu

Între timp, românii de rând se uită cu groază și fără speranță la perspectiva unui naufragiu economic, supraviețuirea fiind cuvântul de ordine. Creșterea prețurilor la gaze, cu 60%, la energie electrică cu peste 50%, la carburanți (24,45%) dar și la alimente, produse nealimentare și servicii, vine să spulbere practic puterea de cumpărare.

Facturile la gaze și electricitate, spaima românilor

În condițiile în care mai mult de jumătate din populație câștigă, în mod real, 2500 lei net pe lună, facturile au ajuns să reprezinte jumătate din câștigul net. Scumpirea cartofilor, a uleiului, a pâinii și a celorlalte produse de bază vin să creeze mari probleme pensionarilor (peste 5 milioane de oameni), unde pensia medie este de aproximativ 1600 lei, dar și famililor cu mai mulți copii și a celor plătiți cu salariul minim pe economie (1,6 milioane de persoane).

Mai grav este că titanicul românesc riscă să se scufunde în primăvară (aprilie-mai), atunci când, în absența unor soluții concrete de temperare a creșterilor de prețuri la energie, economia românească se va duce la fund, mai spune analistul Adrian Negrescu.

Și analistul economic Florin Andrei este de părere că: ,,populația nu este pregătită să facă față unui val atât de amplu de scumpiri, întrucât pensiile au crescut moderat, iar salariile au avut o ușoară creștere, sub rata inflației. Asta înseamnă că veniturile populației vor merge mai mult în acoperirea nevoilor de bază și mai puțin în economii. Mai mult, dobânzile în creștere vor adăuga presiune pe veniturile populației cu rate la bănci.”.

Președintele PNL Florin Cîțu consideră că măsura de a nu crește taxele și de a le mai și diminua este una eficiență, în lupta împotriva inflației.

Florin Cîțu

,,Dacă reducerea de taxe scade inflația, o creștere de taxe va duce la o creștere inflației, deci ar fi contraproductiv. Ar însemna o înfrânare a economiei când ai nevoie să crească economia. Cred că discuția despre creșterea de taxe o pot face doar cei care nu au o înțelegere foarte bună a fenomenului economic. Mai ales în acest context”, a declarat Florin Cîțu.

Ce spune Marcel Ciolacu?

Șeful PSD, Marcel Ciolacu, spune că inflația uriașă este cauzată de creșterea prețurilor la gaze și energie.

Marcel Ciolacu, șef PSD
Marcel Ciolacu, șef PSD

„Cauza inflaţiei, evident, sunt aceste scumpiri din energie, atât la energie, cât şi la gaze, care au avut mai multe efecte: unul dintre ele sunt scumpirile şi inflaţia. Cred că întâi trebuie să acţionăm pe cauză, să vedem ce propuneri vin pentru perioada următoare. Eu aş vedea o soluţie inclusiv pentru iarna următoare”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o intervenție televizată.

Mai rău este că oamenii riscă să rămână și fără locuri de muncă, deoarece tot mai multe IMM-uri în lipsă de sprijin concret din partea statului vor pune lacătul pe ușă.

,,Creșterea puternică a prețurilor la energie, gaze și carburanți riscă să spulbere mare parte din IMM-urile românești, mai ales din sectorul producției, cu grave consecințe economice și sociale.

Într-o economie slab capitalizată, cu peste 90% dintre firme IMM-uri care trăiesc de la o factură la alta, inflația riscă să ducă multe companii în zona de insolvență, iar asta va însemna o nouă curbă de sacrificiu, cu sute de mii de oameni rămași pe drumuri.”, a mai punctat analistul Adrian Negrescu.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...

CNAIR va prelua de la Primăria Lugoj construirea unui nou rutier pe centura orașului

CNAIR va construi cu fonduri europene un nod rutier pe DN 6 Centura Lugoj la intersecția cu DJ 680 (lângă producătorul de piese auto...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă