Cu ocazia împlinirii a 107 ani de existență a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, președintele COSR, a transmis un mesaj prin care a ținut să scoată în evidență faptul că sportul joacă un rol important în viața românilor, iar COSR e motorul care transferă societății, umanității, tot ceea ce are mai bun, puterea fizică și spiritul de învingător.
Covaliu mai afirmă că „sportul și-a câștigat un rol important în viața noastră și a contribuit semnificativ la transferarea valorilor olimpice societății românești. Excelența, prietenia, respectul, spiritul de echipă și mândria națională sunt asociate de cele mai multe ori cu toți campionii noștri, cu oamenii care i-au ajutat să își împlinească visurile și au sădit spiritul de învingător cu entuziasm și multă dorință. ”
” Azi îmi îndrept gândul spre cei care fac performanță pentru România, au tot sprijinul meu, al nostru. Mă înclin cu respect în fața celor care au făcut performanță și încă inspiră generațiile să creadă în visul olimpic.
Totodată, mă uit cu mare speranță spre cei care le vor urma, spre sportivii din centrele olimpice spre generațiile viitoare de campioni. Îi încurajez și îi vom sprijini necondiționat cu întreaga Echipă să facă pașii spre marea performanță. Toți suntem Familia Olimpică!
Pentru ei avem datoria să ținem flacăra aprinsă. Cu încredere și speranță.”, a transmis oficialul roman.
Referindu-se la situația complicată din ultimul an președintele Covaliu consideră că „vremurile pe care le traversăm, criza de coronavirus, ne-a unit. În această perioadă e nevoie de unitate, de solidaritate, de asumarea deciziilor. Viața post coronavirus va fi diferită de ceea ce am trăit înainte, lumea va ieși schimbată din această perioadă pe care o traversăm cu toții. Sper că ne-am învățat lecțiile și am încredere că împreună, uniți, solidari, ne va fi mai bine. Dar mai cred, că trebuie să fim și solidari cu ceea ce se întâmplă în societatea noastră. Numai printr-un efort comun, numai dacă ne ajutăm unii pe alții, putem depăși această criză.”