19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFifor spune că se doreşte trecerea Serviciului 112 de la STS la...

Fifor spune că se doreşte trecerea Serviciului 112 de la STS la MAI

El afirmă că se doreşte unificarea dispecerizării “pentru că am văzut cu toţii ce timpi se pierd atunci când operatorul 112, first responder-ul pe care îl ştim cu toţii, încearcă să obţină informaţii, ulterior dă legătura către dispecerul de la Poliţie, de la Ambulanţă, de la Pompieri”.

“Discutăm despre măsuri imediate, discutăm despre măsuri care coboară până la nivelul fiecărui inspectorat de poliţie. De altminteri, astăzi, eu am avut o primă videoconferinţă cu toţi şefii de inspectorate din această ţară şi le-am comunicat poziţionarea noastră şi măsurile pe care le solicit de la domniile lor, măsuri care trebuie puse în practică imediat. Este vorba de proceduri, este vorba de întoarcerea în stradă, la patrulele mixte poliţie-jandarmi, pentru că cetăţeanul trebuie să-l vadă pe poliţist în stradă, acolo unde îi poate asigura protecţia nemijlocit”, a declarat Fifor, miercuri seară, la Antena 3.

El a spus că în cazul de la Caracal s-au făcut multe erori.

“S-au făcut multe erori, am văzut cu toţii ce s-a întâmplat în cazul de la Caracal şi cum, printr-o serie de întâmplări nefericite, de erori nefericite, de greşeli, s-a ajuns la drama pe care a putut-o resimţi întreaga societate”, a afirmat el.

Fifor a spus că se face o analiză profundă, până la nivelul ultimei secţii de poliţie, enumerând măsuri anunţate şi de premierul Dăncilă.

El a adăugat că alte măsuri vor fi luate împreună cu Raed Arafat, coordonatorul grupului de lucru.

“Poate cel mai relevant şi mai de impact este unificarea dispecerizării, pentru că am văzut cu toţii ce timpi se pierd atunci când operatorul 112, first responder-ul pe care îl ştim cu toţii, încearcă să obţină informaţii, ulterior dă legătura către dispecerul de la Poliţie, de la Ambulanţă, de la Pompieri”, a explicat Fifor.

Întrebat dacă această unificare înseamnă că 112 trebuie să funcţioneze la MAI, nu la STS cum e acum, Fifor a răspuns: “E corect, asta dorim să facem şi, repet, suntem în faza în care pregătim procedura şi dacă este nevoie modificări legislative astfel încât să trecem de îndată la acest lucru”.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă