1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPreședintele Biden trimite trupe militare americane în România

Președintele Biden trimite trupe militare americane în România

Vin americanii! Președintele Biden trimite trupe militare americane în România, dar și în alte țări de pe flancul de est al Europei. Este un anunț așteptat de multă vreme, mai ales de țările care se simt amenințate în contextul crizei din Ucraina.

Președintele Joe Biden, a aprobat, oficial, desfășurări suplimentare de trupe militare americane în Europa de Est, inclusiv în România. Militarii vor ajunge pe teritoriul țării noastre în zilele următoare și vor staționa, deocamdată, în baza aeriană de la Câmpia Turzii.

Preşedintele Americii, Joe Biden, a aprobat, miercuri, trimiterea de trupe suplimentae în Europa de Est. Este vorba inclusiv despre România și Polonia. În cursul acestei zile, este așteptat și un anunț al Pentagonului cu privire la numărul, tipul și zonele în care aceste întăriri vor fi plasate.

Potrivit primelor informații, vor fi 2.000 de soldați în plus doar în Polonia și alte câteva mii în sud, mai ales în România. Un oficial american a declarat că trimiterea acestor trupe suplimentare are menirea de a arăta sprijinul NATO pentru aliații săi, care se simt amenințați de acțiunile Rusiei. Militarii americani care vor ajunge în România vor staționa, deocamdată, la baza militară de la Câmpia Turzii.

După foarte multe discuții, după foarte multe încercări de a dezamorsa conflictul care mocnește de mai bine de o lună la granița cu Ucraina, după întâlniri eșuate și negocieri fără vreun rezultat concret, americanii pun piciorul în prag. Autoritățile din SUA au decis suplimentarea numărului de militari în Europa de Est.

Pentru că rușii nu ascultă de vorbă bună, americanii fac un pas în față. Comasarea trupelor militare pe flancul de est al Europei este un semnal pe care rușii ar trebui să-l ia foarte în serios. Prin această mișcare, America încearcă să dezamorseze „bomba” care stă să explodeze la granița cu Ucraina.

În această după amiază va veni anunțul oficial de la Washington, o decizie care nu mai avea cum să întârzie prea mult și care era așteptată de multă vreme. Cum Europa nu a reușit să calmeze spiritele în est, iată că intervin americanii. Acum, se așteaptă anunțul oficial care va veni atât din partea Casei Albe, cât și din partea Pentagonului.

Vor fi trimise mii de trupe pe flancul de est al NATO, în țări care au nevoie de o întărire a prezenței militare. Este vorba, în primul rând, de țările baltice, Polonia și România.

Vin trupe militare americane în România! Peste 1000 de soldați, amplasați la Câmpia Turzii

Vor fi aproximativ 8.500 de militari americani detașați în aceste zone. Analistul politic și militar radu Tudor a declarat la Antena 3 că „potrivit informațiilor pe care le-am obținut de la jurnaliști americani acreditați la Pentagon, cu care am reușit să vorbesc azi, ar fi vorba de peste 1000 de militari care vor fi trimiși în România. Cred căprezenta lui Klaus Iohannis, azi, împreună cu ministrul apărării la Câmpia Turzii nu este întâmplătoare. Este posibil ca o parte din acești militari să fie acolo amplasați – la baza aeriană de la Câmpia Turzii. Ne referim la o bază aeriană care are o prezență militară americană în momentul de față”.

Militarii americani vor veni echipați militar, cu tehnică de ultimă generație. „vorbim despre tot ceea ce este necesar unui militar ca să-și îndeplinească misiunea”, a mai explicat Radu Tudor. „O să avem și militari, o să avem și tehică militară, o să avem și o componență medical și una logistică. O să fie un contingent complet care să asigure funcționalitatea acestor 1000 sau 1100 de militari americani”.

Militarii americani care vor ajunge în România provin de la unități americane de elită și foarte mulți dintre ei sunt localizați în baze militare din Germania.

Cine va coordona activitatea militarilor americani în România

Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, militarii americani care vor fi detașați în România se află sub comanda NATO. Militarii americani vor face parte din forța de răspuns a NATO și vor acționa strict la comanda Alianței atunci când situația o va impune în perioada imediat următoare.

Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Emma McKeon, cea mai decorată înotătoare din istoria Australiei, își anunță retragerea la doar 30 de ani!

Emma McKeon, simbol al excelenței în înotul mondial, a decis să își încheie cariera sportivă, după un parcurs impresionant marcat de multiple recorduri și...

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, mesaj de îngrijorare cu privire la ascensiunea lui Călin Georgescu

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a transmis un mesaj de îngrijorare cu privire la ascensiunea lui Călin Georgescu în...

Lamine Yamal ratează și meciul cu Brest! Barcelona resimte din plin absența tânărului atacant

Hansi Flick a confirmat că Lamine Yamal nu va fi disponibil pentru partida din etapa a 5-a a Ligii Campionilor împotriva lui Brest, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă