0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialArhiepiscopul Teodosie, amendat pentru că nu a respectat carantina

Arhiepiscopul Teodosie, amendat pentru că nu a respectat carantina

Arhiepiscopul Teodosie a fost amendat pentru că nu a respectat carantina în care fusese plasat după contactul direct pe care l-a avut cu o persoană infectată cu Covid. El a oficiat, luni, 24 ianuarie, o slujbă la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, iar liturghia a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a arhiepiscopiei. 

Arhiepiscopul Teodosie a fost amendat pentru că a încălcat legea și nu a respectat carantina în care fusese plasat. Deși se afla în izolare după ce a intrat în contact cu o persoană care avea COVID-19, acesta a oficiat o slujbă în Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, scrie Agerpres. 

Arhiepiscopul Teodosie, amendat cu 1,000 lei

„Astăzi, în jurul orei 8,00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au identificat, în interiorul unei biserici din municipiul Constanţa, un bărbat, de 66 de ani, care nu a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte măsurile de carantină, conform Legii 55/2020. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Arhiepiscopul Teodosie a participat și la alte evenimente

Luni dimineaţă, IPS Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, slujbă transmisă online.

Arhiepiscopul Tomisului se afla în carantină de la sfârşitul săptămânii trecute, după a intrat în contact cu o persoană confirmată pozitiv cu COVID-19 de către Direcţia de Sănătate Publică.

Duminică, Arhiepiscopia Tomisului a informat printr-un comunicat de presă că „luni, 24 ianuarie, de ziua Unirii Principatelor Române, de la ora 13,30, în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis (str. Arhiepiscopiei, nr. 23, Constanţa), va avea loc conferinţa ‘România, vechea vatră a Europei’, susţinută de către acad. prof. Constantin Barbu, cu binecuvântarea şi participarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului”.

A luat trei amenzi într-o singură zi

Apoi, arhiepiscopul a fost amendat în jurul orei 11, din nou, tot cu 1.000 de lei. Acesta a fost oprit de polițiști pe strada Arhiepiscopiei. Ulterior, în jurul orei 14.30, poliția a anunțat și a 3-a amendă în cazul lui Teodosie. Iată ce scrie în comunicatul autorităților:

”Astăzi, în jurul orei 14.25, polițiști din cadrul Secției 3 au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla în interiorul unui imobil din municipiul Constanța, participând la un eveniment, deși pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.”

Conform noilor prevederi, Arhiepiscopul Tomisului ar fi trebuit să stea carantină la domiciliu 10 zile, nu cinci, așa cum se întâmplă în cazul persoanelor vaccinate.

Teodosie: Amenzile sunt ilegale

În replică, biroul de comunicare al IPS Teodosie a transmis că amenzile sunt ilegale.

Conform sursei citate, el a fost informat oficial despre decizia de carantinare prea târziu, când deja se afla la un eveniment.

”Amenzile date IPS Teodosie sunt ilegale. Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al IPS în jurul orei 13.00.  Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care IPS participa. În măsura în care amenzile date IPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat.” – a transmis biroul de comunicare al IPS Teodosie.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă