Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că afirmaţiile legate de creşterea geometrică a numărului de copii infectaţi sunt neadevărate şi că i-a transmis ministrului Educaţiei toate cifrele.
Cifrele reale de infectări la copii
„Am văzut în spaţiul public diverse afirmaţii legate de creşterea geometrică a numărului de copii infectaţi. Sunt informaţii neadevărate. La nivelul zilei de ieri erau 11 copii internaţi la secţia de terapie intensivă, cu 10 mai puţin faţă de ziua precedentă, reprezentând circa 2% din totalul copiilor internaţi. Iar numărul de copii afectaţi şi care erau internaţi în spital era de 338. În mod evident ne preocupă funcţionarea sistemului de sănătate”, a afirmat ministrul.
Rafila crede că abordarea legată de facilitarea testării va duce la controlul pandemiei pentru că un caz diagnosticat şi izolat automat nu va mai transmite boala:
„Cred că este un mare câştig. Pe de altă parte, o persoană care este diagnosticată de la începutul bolii poate să beneficieze aşa cum trebuie de asistenţă de sănătate din timp şi nu ajunge în stadiu greu controlabil care a dus la mortalitatea foarte mare anterior”, a spus ministrul.