Microsoft va face cea mai mare achiziție din istoria sa și va cumpăra dezvoltatorul american de jocuri Activision Blizzard, celebru pentru titluri precum “Call of Duty”.
Tranzacție record făcută de Microsoft
Suma anunțată este de 68,7 miliarde dolari, mult peste cea mai mare achiziție făcută până acum de Microsoft: preluare Linkedin în 2016, pentru 26 miliarde dolari, notează Reuters.com.
Este cea mai consistentă mișcare făcută vreodată de Microsoft în domeniul gaming-ului, iar dacă preluarea va primi toate avizele, compania din Redmond va deveni a treia ca venituri din jocuri video în lume, după Tencent și Sony.
Activision Blizzard a fost fondată în 2008, are aproape 10.000 de angajați și venituri anuale de 8 miliarde dolari. Sediul central este în Santa Monica, California.
Compania, celebră pentru titluri precum Candy Crush și World of Warcraft, a fost în ultimele săptămâni în centrul unui scandal legat de modul impropriu în care conducerea a tratat diverse acuzații de hărțuire sexuală venite din partea angajaților.