23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomiePetre Daea explică de ce şi cu cât au scăzut exporturile de...

Petre Daea explică de ce şi cu cât au scăzut exporturile de carne

„Datorită creşterii consumului de carne pe cap de locuitor, acoperirii necesităţilor interne şi a declanşării pestei porcine africane, în anul 2018, exporturile au scăzut cu 13.560 tone faţă de 2017”, se arată într-un răspuns dat în luna iulie de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la o interpelare a deputatului PNL Sorin Moldovan.

 

Impactul, pe importuri

Potrivit ministrului Agriculturii, „în anul 2018 au fost importate 294.395 tone carne de porc şi exportate 19.021 tone”.

Comparativ cu anul 2018, ”în anul 2017 au fost importate 232.703 tone carne de porc şi exportate 32.581 tone”, se mai arată în răspunsul lui Petre Daea.

El a adăugat, citat de Mediafax, că „România nu este ţară exportatoare de carne de porc, aceasta fiind mult sub nivelul importurilor, producţia internă fiind destinată cu precădere consumului intern”.

 

A scăzut producţia internă

Ministrul Agriculturii a susţinut că şi producţia de carne a scăzut în 2018.

”În anul 2017, au fost crescuţi 4406 porci, carne realizată din aceştia fiind de 583 tone, iar animale de reproducţie 349,9. În anul 2018, au fost crescuţi 3925 porci, carne realizată din aceştia fiind de 551 tone, iar animale de reproducţie 308,8”, se arată în răspunsul dat de Daea.

Afirmaţiile vin în contextul în care deputatul PNL, Sorin Moldovan a depus o interpelare adresată Ministerului Agriculturii, în care cere situaţia şi măsurile luate din cauza virusului pestei porcine africane.

Până la data de 1 august au fost despăgubiţi 8.792 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 252.322.780 de lei. Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă