12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăAldineACADEMIA CAŢAVENCU. Andronescu a fost educată să nu meargă cu străinii, pentru...

ACADEMIA CAŢAVENCU. Andronescu a fost educată să nu meargă cu străinii, pentru că nu o lua nimeni

Motivul nu era însă potențialul pericol la care ar fi fost expusă Cati, ci dezamăgirea pe care aceasta ar fi trăit-o când ar fi constatat că niciun străin nu voia să o ia.

Andronescu ar fi fost educată și să nu intre în politică, pentru că ar putea să distrugă învățământul românesc, dar de această dată nu a mai ținut cont de sfaturile familiei și ale dascălilor.

Citeşte continuarea aici.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cetățeanul afgan care a rănit doi polițiști de frontieră, arestat pentru 30 de zile

Bărbatul din Afganistan, în vârstă de 22 de ani, care a rănit, în noaptea de 1 mai, doi poliţişti de frontieră, a fost arestat...

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...
Ultima oră
Pe aceeași temă