22.8 C
București
luni, 8 iunie 2026
AcasăSocialLegea ,,Școală după școală", promulgată. Cine beneficiază și câți bani se dau

Legea ,,Școală după școală”, promulgată. Cine beneficiază și câți bani se dau

Legea ,,Școală după școală”care prevede că elevii până în clasa a IV-a inclusiv pot opta să primească tichete pentru educaţie pe suport electronic în vederea achitării cheltuielilor din programul derulat în sistem public sau privat.

Potrivit prevederilor legii, unităţile de învăţământ, prin decizia consiliului de administraţie, îşi pot extinde activităţile cu elevii după sau înaintea orelor de curs, prin programe „Şcoala după şcoală”, dacă dispun de infrastructura şi de personalul necesare implementării acestor programe.

Cine sunt beneficiarii

Pentru elevii până în clasa a IV-a inclusiv, părinţii, reprezentanţii legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea unui copil, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, pot alege tichete pentru educaţie pe suport electronic în vederea achitării cheltuielilor din programul „Şcoala după şcoală”.

Statul finanţează, în limita sumelor alocate cu această destinaţie, programul „Şcoala după şcoală” pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv, ai căror părinţi sau reprezentanţi legali solicită în scris acest serviciu, prin tichete pentru educaţie pe suport electronic a căror valoare nominală lunară se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0.8 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în program. Un punct ISR are valoarea de 500 de lei.

Persoanele îndreptăţite optează în scris pentru aceste tichete pe suport electronic, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală pentru noul an şcolar.

Cerinţele privind emiterea, contractarea, utilizarea şi decontarea tichetelor pentru educaţie pe suport electronic se stabilesc prin ordin al ministrului Educaţiei emis cu cel puţin 3 luni înainte de începerea anului şcolar 2022-2023.

Şeful statului a promulgat şi legea pentru completarea art. 249 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede includerea în categoria personalului didactic auxiliar a funcţiilor de auditor, consider juridic, consilier, expert şi referent din cadrul inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti. Prin derogare, prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Oana Țoiu salută rezultatul alegerilor din Armenia și îl felicită pe Nikol Pashinyan pentru victorie

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a salutat rezultatul alegerilor parlamentare din Armenia și l-a felicitat pe premierul Nikol Pashinyan pentru victoria obținută, apreciind opțiunea...

Ștefan Baiaram devine cel mai valoros jucător din SuperLigă

Ștefan Baiaram (23 de ani) a devenit cel mai valoros jucător din SuperLigă, potrivit ultimei actualizări Transfermarkt. Decarul Universității Craiova a înregistrat o creștere...

Oana Țoiu salută rezultatul alegerilor din Armenia și îl felicită pe Nikol Pashinyan pentru victorie

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a salutat rezultatul alegerilor parlamentare din Armenia și l-a felicitat pe premierul Nikol Pashinyan pentru victoria obținută, apreciind opțiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă