Gazprom dă vina pe Germania că vinde gaz Ucrainei și Poloniei. Compania de stat rusească nu a redus livrările către Europa, ziceau zilele trecute oficialii de la Moscova. Putin s-a arătat revoltat că Germania vinde gaz Ucrainei și Poloniei. Un oficial german susține că nu e nimic ilegal.
„Există o inversare a fluxului de gaze către Polonia şi, aparent, şi către Ucraina, de ordinul a trei până la cinci milioane de metri cubi pe zi. Aceste gaze vin din rezervoarele subterane din Germania, rezervoare în care au fost folosite deja gazele în proporţie de până la 47%. Şi iarna e doar la început… nu este cea mai raţională decizie”, a declarat Sergei Kuprianov, purtătorul de cuvânt al companiei ruse de gaze, potrivit Reuters și AFP.
Conform oficialului rus, preţurile acestor livrări „sunt semnificativ mai ridicate decât cele ale volumelor de gaze livrate de Gazprom”.
Gazprom dă vina pe Germania că vinde gaz Ucrainei
Reprezentanţa Poloniei la Uniunea Europeană a acuzat miercuri Moscova de oprirea livrărilor prin conducta Yamal-Europa dintre Rusia, Polonia şi Germania, avertizând asupra „manipulărilor” Gazprom. În schimb, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, susţine că Moscova nu realizează noi exporturi prin acest gazoduct din cauza lipsei de noi comenzi europene.
Kuprianov susţine că a fost informat de către Ministerul Energiei din Germania că prevederile contractuale de livrare pe termen lung a gazului rusesc sunt respectate şi nu există „semne de blocaj”.
Agenția Federală pentru Rețea a Germaniei a spus că direcția curentă a fluxului reflectă comportamentul jucătorilor de pe piață, în timp ce piața germană este alimentată prin alte rute de transport.
The New York Times susținea că în Europa se menține criza gazului, pe motiv că autoritățile federale nu avizează conducta Nord Stream 2. În același articol, autorul compara prețul din SUA cu cel de pe piața europeană. “În Europa e de 15 ori mai scump,” a conchis el.
Cinci zile de cădere pe bursele europene
Cotațiile gazelor naturale pe bursele europene au scăzut în ultimele zile. Brokerii raportează a cincea ședință consecutivă de cădere până la un minim de trei săptămâni de 103 EUR per megawat-oră, cu aproximativ 45% sub nivelul record de 180,27 EUR atins săptămâna trecută.
Se așteaptă ca un convoi de petroliere americane GNL va ajuta la ușurarea crizei energetice și previziunile de temperaturi mai blânde sunt în favoarea găsirii unor soluții, comentează Trading Economics. De luni, erau 20 de tancuri GNL americane cu destinații declarate în Europa, față de 10 tancuri săptămâna trecută, iar alte 14 nave – fără destinații precise – se îndreptau către continent, întrucât prețurile spot asiatice erau mai puțin competitive. Cu toate acestea, livrările rusești crează probleme, deoarece Gazprom crede că autoritățile europene nu au rezervat mai mult gaz, iar fluxurile prin Yamal-Europa au continuat să se deplaseze spre est, ceea ce a creat nervozitatea președintelui Putin.