31.5 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăInternaționalSUA, despre discutarea propunerilor Rusiei privind NATO

SUA, despre discutarea propunerilor Rusiei privind NATO

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că: ”Nu vor exista discuţii asupra securităţii europene fără aliaţii şi partenerii europeni”.

Psaki a făcur referire la propunerile transmise Washingtonului şi prezentate public de Moscova mai devreme cu privire la încheierea unor acorduri care ar limita influenţa militară a SUA în vecinătatea Rusiei, relatează AFP şi Reuters.

”Am reuşit timp de decenii să negociem cu Rusia asupra chestiunilor de securitate (…) Nu există niciun motiv să nu putem continua pe această cale, dar o vom face în parteneriat şi în coordonare cu aliaţii şi partenerii europeni”, a spus Jen Psaki, în declaraţia acordată presei la bordul avionului cu care preşedintele Joe Biden se deplasează într-o scurtă vizită în Carolina de Sud.

”Nu vom face niciun compromis faţă de principiile fondatoare ale securităţii europene, în special asupra faptului că toate ţările au dreptul să decidă asupra propriului lor viitor şi politicii lor externe fără a fi supuse unei influenţe externe”, a adăugat aceasta.

Preocupate de consolidarea prezenţei militare ruseşti la frontiera ucraineană, ţările Europei de Est se tem de o eventuală înţelegere între marile puteri care ar aminti de cele mai sumbre perioade ale istoriei, scrie AFP. Acestor ţări aflate odinioară în sfera de influenţă a Moscovei le-au dat fiori reci comentariile de săptămâna trecută ale preşedintelui american Joe Biden asupra căutării unei eventuale ”înţelegeri” între marile puteri ale NATO şi Rusia. Între timp, Casa Albă a revenit asupra acestor afirmaţii şi a insistat asupra ideii de a rămâne uniţi, după ce a primit din partea Moscovei o serie de propuneri, scrie Agerpres.

Citește și:

Citiți România Liberă și pe Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Bolojan: Limitarea consumului de energie îi poate viza doar pe marii consumatori industriali, nu și populația

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru gestionarea unei eventuale crize generate de secetă, care permite limitarea consumului...

Bolojan, rezervat în privința publicării declarației de avere a partenerei sale

Premierul interimar Ilie Bolojan a evitat să precizeze dacă va publica declarația de avere a partenerei sale de viață, după modelul președintelui Nicușor Dan....

USR și parlamentari PNL au sesizat CCR pe Legea Integrității. Jalonul din PNRR, în pericol

Parlamentari USR, alături de unii aleși PNL, au sesizat Curtea Constituțională în privința noii Legi a Integrității, contestând două amendamente adoptate de PSD și...
Ultima oră
Pe aceeași temă