3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoUn institut al Academiei Române este evacuat cu acte dubioase

Un institut al Academiei Române este evacuat cu acte dubioase

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, subordonat Academiei Române, este evacuat din sediu, conform unei decizii judecătorești de retrocedare. Sentința se bazează pe documente dubioase.

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), subordonat Academiei Române, are sediul în centrul Bucureștiului, lângă Televiziunea Română. La 30 de ani de când funcționează acolo, Justiția a decis ca INST să evacueze imobilul. Acțiunea de evacuare ar urma să se desfășoare astăzi, 15 decembrie.

Directorul INST, Radu Ciuceanu, membru de onoare al Academiei Române, a încercat fără succes să arate injustețea acestei decizii a Justiției.

INST pare să fie victima unei sentințe judiciare nedrepte. Clădirea din cartierul Dorobanți are un trecut istoric special. Ea a aparținut la un moment dat Serviciului Special de Informații, apoi Securității. Persoanele care au cerut retrocedarea clădirii afirmă că familia lor a cumpărat imobilul în anul 1948. Casa ar fi fost ridicată în 1946, susțin cei care o revendică.

Dar Primăria Capitalei afirmă că nu există nicio autorizație de construire la acea adresă, în 1946. Statul român afirmă că vila a fost ridicată în 1938.

La aniversare, Institutul a primit preaviz de retrocedare

Când INST a fost celebrat în plenul Academiei Române la 25 de ani de funcționare, împreună cu directorul lui, profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic, aceștia au primit și un preaviz la ordinul de evacuare. De-a lungul unui proces istovitor, instanțele au ignorat elementele suspecte din documentele depuse la dosar.

„Aruncarea în stradă a INST pe un fond netemeinic este un sacrilegiu. Nicicând nu mi-am putut imagina că ar putea cineva să aibă pretenția să revendice o clădire a statului”

Radu Ciuceanu,

Fost deținut politic

Chiar președintele României, Klaus Iohannis, declara de mai multe ori că luptătorii anticomuniști și foștii deținuți politici, precum și cercetătorii care vor să elucideze abuzurile totalitarismului, au parte de un tratament nedrept în societatea românească.

“Am observat în actualul context marcat de tensiuni socio-politice o lipsă de implicare din partea autorităților în ceea ce privește omagierea eroilor și a victimelor comunismului”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Declarația de acum doi ani a președintelui României, Klaus Iohannis, rămâne, din păcate, valabilă și în ziua de azi.

O serie de elemente suspecte de pe actele depuse la proces au fost socotite valabile și au dus la decizia de retrocedare.

De exemplu, timbrul fiscal folosit pe presupusul act de vânzare-cumpărare din anul 1948 este cu chipul Regelui Mihai. Dar se știe că după abdicarea din 1947, comuniștii au eliminat orice referire la regalitate, inclusiv în actele oficiale. Noul timbru fiscal din 1948 prezenta o imagine comunistă, cu un soare care vine de la răsărit. Imaginea semăna cu vechea stemă comunistă a României.

Cea prezentată drept proprietara imobilului, Zoe Georgescu, a murit în anul 2001. Ea și-a lăsat averea drept moștenire fiicelor sale.

Vila a fost un sediu al serviciilor secrete

Vila din cartierul Dorobanți ar fi fost la început sediu conspirativ al SSI, fiind ridicată în 1938. Casa dispune de numeroase reprezentări ale grifonului. Acesta este un simbol al spionajului românesc și astăzi, când este prezent pe sigla SIE. Anterior anului 1989, Securitatea a preluat casa de la SSI.

Clădirea nu apare pe Lista caselor naționalizate sau rechiziționate, pentru a putea fi revendicată legal sau / și restituită, conform Legii 10/2001.

Și Ministerul Finanțelor Publice a fost parte în dosar și a atestat că „Imobilul construcție de pe Str. Arh. Grigore Cerchez 16 nu este același cu cel din actele de vânzare-cumpărare” prezentate de moștenitori. Din acest motiv, nu se justifica o retrocedare a casei.

În anii ’60, statul român a oferit casa poetului Tudor Arghezi, care are o foarte frumoasă fotografie din actuala sală principală a actualului INST. Apoi, poetul a împărțit vila cu Valentin Ceaușescu, fiul mai mare al lui Nicolae Ceaușescu.

Conform Sentinței Penale Nr. 1155/2006 a Tribunalului București, urmare a plângerii penale formulate de Valentin Ceușescu, clădirea INST a aparținut întotdeauna statului. Valentin Ceaușescu a fost chiriaș în imobilul ocupat ulterior de INST.

Citiți România Liberă și pe Google News
Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă