18.3 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăInternaționalElon Musk vrea să devină influencer

Elon Musk vrea să devină influencer

Directorul executiv al Tesla, Elon Musk „se gândește” să renunțe la locurile de muncă actuale și să devină un influencer în toată regula, a scris cel mai bogat om din lume pe Twitter, conform Reuters.

Nu a fost clar dacă Musk, un utilizator prolific al platformei de socializare, a vorbit serios.

Elon Musk vrea să devină influencer

Musk, care este, de asemenea, fondatorul și CEO al companiei de rachete SpaceX și conduce startup-ul Neuralink și firma de infrastructură The Boring Company, conform unei declara’ii telefonice din ianuarie. Acesta se așteaptă să fie CEO al companiei Tesla pentru „câțiva ani buni”.

„Ar fi frumos să am puțin mai mult timp liber. Acum lucrez zi și noapte, de când mă trezesc până când merg la culcare 7 zile pe săptămână. Destul de intens,” spune el.

Luna trecută, el i-a întrebat pe adepții săi de pe Twitter dacă ar trebui să vândă 10% din acțiunile sale Tesla, lucru cu care majoritatea a fost de acord. De atunci, a vândut acțiuni în valoare de aproape 12 miliarde de dolari.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

L’Equipe anunță mutarea la FCSB! Un fundaș prezent la Mondial este foarte aproape de semnătură

Dylan Batubinsika este tot mai aproape de un transfer la FCSB, potrivit informațiilor publicate de presa din Franța.FCSB este foarte aproape de a-și asigura...

Al Hilal pregătește un nou transfer de top! Aproape 100 de milioane de euro pentru revelația Mondialului

Crysencio Summerville este foarte aproape de un transfer la Al Hilal, după evoluțiile apreciate din ultima perioadă și de la Campionatul Mondial 2026.Al Hilal...

Franța interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Legea, o premieră în Europa

Legea nu stabilește modul concret în care va fi verificată vârsta utilizatorilor, această responsabilitate urmând să revină platformelor digitaleFranța devine primul stat european care...
Ultima oră
Pe aceeași temă