15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalPolonia: Ministrul de interne devine preşedintele Camerei inferioare a parlamentului

Polonia: Ministrul de interne devine preşedintele Camerei inferioare a parlamentului

Premierul Mateusz Morawiecki a încredinţat vineri seara responsabilităţile de ministru de interne lui Mariusz Kaminski, actualul coordonator al serviciilor secrete, şi a cerut preşedintelui Republicii să-l numească oficial, a anunţat biroul de presă al prim-ministrului. Dna Witek, în vârstă de 61 de ani, candidată a partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere în Polonia, a obţinut 245 de voturi din partea celor 419 de deputaţi prezenţi, devansându-şi principala rivală, Malgorzata Kidawa-Blonska, care a obţinut doar 135, deşi era sprijinită de principalul partid de opoziţie, Platforma Civică (PO, centrist).

Licenţiată în istorie la Universitatea din Wroclaw, fostă directoare de şcoală primară, membră a PiS din 2001 şi deputată realeasă constant din 2005, ea a fost purtătoarea de cuvânt a partidului său, iar apoi ministru fără portofoliu în cabinetele conduse de Beata Szydlo şi de Mateusz Morawiecki, formate după victoria electorală a PiS în 2015. La 4 iunie, cu ocazia ultimei remanieri guvernamentale, urmare a alegerilor europene, ea a fost numită ministru de interne. În prima sa intervenţie după alegere – precedată de o scurtă dezbatere marcată de atacuri violente ale opoziţiei împotriva PiS, ea i-a invitat pe parlamentari să-şi modereze agresivitatea verbală în timpul celor două luni care îi separă de viitoarele alegeri legislative, preconizate să aibă loc la 13 octombrie.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă