11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăHealth & FitnessRezultat de succes cu Viagra: tratează Alzheimer

Rezultat de succes cu Viagra: tratează Alzheimer

Un grup de cercetători a identificat că substanţa activă Sildenafil, utilizată pentru tratarea disfuncţiei erectile şi a hipertensiunii pulmonare, care stă totodată la baza medicamentelor Viagra şi Revatio, a generat rezultate pozitive în prevenirea şi tratarea bolii Alzheimer, relatează EFE.

Revista britanică Nature Aging a publicat luni concluziile unui studiu în care au fost analizate datele medicale obţinute de la peste 7 milioane de pacienţi şi care au relevat că substanţa Sildenafil este asociată cu o reducere cu 69 % a incidenţei maladiei Alzheimer.

Autorii studiului, realizat la Institutul de Medicină Genomică al Clinicii Cleveland din Statele Unite, au precizat că este necesar să se realizeze o serie de studii clinice pentru a susţine concluziile acestei analize şi pentru a testa eficacitatea medicamentului la pacienţii cu această boală.

Cercetătorii au verificat că acumularea proteinelor beta-amiloid şi tau conduce într-adevăr la formarea de aglomerări anormale în creier, fiind principalii markeri de dezvoltare ai acestei boli neurodegenerative.

Folosind Viagra s-a reușit tratarea Alzheimer ce nu se reușise în ultimul deceniu cu molecule ce promiteau rezultate satisfăcătoare

Până în prezent, niciunul dintre numeroasele studii clinice realizate în ultimul deceniu cu molecule ce promiteau contracararea acestor procese nu a dat rezultate satisfăcătoare. În faţa acestei situaţii, autorii noii analize au căutat printre cele peste 1.600 de medicamente deja aprobate de autorităţile sanitare din Statele Unite unele care ar putea avea un efect benefic asupra ambelor proteine în acelaşi timp.

“Sildenafilul, care a ameliorat semnificativ procesul cognitiv şi memoria pe tipare preclinice, s-a dovedit a fi cel mai bun candidat”, a declarat Feixiong Cheng, autorul principal al studiului publicat de Nature Aging, potrivit agerpres.ro.

Cercetătorii au remarcat astfel că pacienţii care au luat Sidenafil au prezentat un risc cu 55% mai redus de a dezvolta boala Alzheimer în decurs de şase ani faţă de cei care au fost trataţi cu Losartan – un medicament-candidat împotriva Alzhéimer – şi cu 65% mai mic decât cei trataţi cu Metformină.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă