17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSănătateRafila: Pacienții suspecți de COVID, testați și tratați în cabinetele medicilor de...

Rafila: Pacienții suspecți de COVID, testați și tratați în cabinetele medicilor de familie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat, că se conturează o soluţie pentru rezolvarea problemelor medicilor de familie.

Rafila spune că, în principiu, va exista un pachet de testare a pacienţilor suspecţi de COVID-19 în cabinetele medicilor de familie pentru a depista persoanele pozitive, precum şi posibilitatea unui pachet de investigaţii minimale, care să permită un tratament antiviral.

Ministrul Sănătății a mai precizat că pachetul este complet şi include materiale de protecţie pentru personalul medical.

“Pachetul referitor la testare este o manoperă completă: test, efectuare efectivă a testului şi materialele de protecţie pentru personalul medical. În afară de acest lucru, pentru persoanele pozitive va exista posibilitatea unui pachet de investigaţii minimale, care să permită administrarea de tratament antiviral în ambulatoriu şi care să fie protectiv pentru pacienţi şi pentru personalul medical, ca să nu existe discuţii că tratamentul antiviral se acordă în condiţii empirice, fără o testare, fără o evaluare în prealabilă a pacientului”, a explicat Rafila, după o întâlnire cu reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Ce spun medicii de familie despre testarea pacienților

Preşedintele Societăţii Naţionale pentru Medicina Familiei, dr. Dina Mergeani, a spus că aceste teste vor fi făcute de medicii de familie care doresc să se implice în acest demers.

“Am convenit posibilitatea – pentru colegii care pot şi vor – să poată testa pacienţii suspecţi de COVID în cabinetele lor. Va exista un pachet pe care Casa sau ministerul îl va achita pe testare, în aşa fel încât pacienţii să nu fie supuşi unor costuri suplimentare, să-i diagnosticăm cât mai rapid pe pacienţii pozitivi şi să oprim transmiterea pe cât se poate”, a afirmat dr. Mergeani.


Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Românii sunt cel mai mult interesați de mașini marca Audi, BMW și Volkswagen 

Deși piața de mașini second hand a cunoscut turbulențe în ultimii ani, aceasta continuă să crească. Inflația și creșterea ratelor dobânzilor au atras cumpărătorii...

De Paște, Ciolacu i-a dat Gabrielei Firea PAS, CĂ tot Piedone e lăsat la crescut precum cozonacul

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, i-a transmis candidatului declarat al formațiunii sale politice pentru...

Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de...
Ultima oră
Pe aceeași temă