26.2 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSocialHalele Obor, redeschise parțial. FOTO

Halele Obor, redeschise parțial. FOTO

Halele Obor au fost redeschise, parţial, ca urmare a remedierii deficienţelor constatate, zilele trecute, de către inspectorii de la protecţia consumatorilor, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„După verificarea întreprinsă de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti – Ilfov, la Halele Centrale Obor din Capitală, în urma căreia, activitatea halei a fost suspendată din cauza a multiple nereguli, pe data de 26 noiembrie 2021, au avut loc acţiuni de recontrol la operatorii economici care îşi desfăşurau activitatea aici. Acestea s-au desfăşurat ca urmare a solicitării de reverificare, trimise către CRPCR Bucureşti – Ilfov de compania care administrează halele. Cu acest prilej, s-a constatat că, din totalul de 22 de puncte de lucru la care a fost verificată remedierea abaterilor descoperite cu 3 zile în urmă, doar la 19 s-a înregistrat realizarea efectivă a acestora, fiind dispusă reluarea activităţii, pentru magazinele acestor societăţi”, a anunțat ANPC, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în cazul operatorilor economici Flap Co Internaţional S.R.L. şi Apollo 13′ S.R.L., comisarii CRPRC Bucureşti-Ilfov au constatat că nu au fost remediate deficienţele, în sensul că nu au fost schimbate vitrinele frigorifice învechite şi uzate. Ca atare, în cazul acestora, s-a menţinut măsura de oprire a activităţii, urmând ca deschiderea acestor magazine să se realizeze după aducerea întregului spaţiu la conformitate.

Halele Obor au fost închise, temporar, pe data de 23 noiembrie 2021, de către comisarii ANPC. „În această unitate, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au dispus măsura de oprire temporară prestări servicii”, scria pe afişul de la intrarea în incinta halelor. 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Irineu Darău contestă amenda-record primită de la AMEPIP: Sunt sancționat pentru întârzieri dinaintea mandatului meu

Oficialul afirmă că unele proceduri vizate erau blocate de aproape doi ani și traversaseră mandatele mai multor miniștriIrineu Darău spune că Autoritatea pentru Monitorizarea...

Badosa și Sherif se întâlnesc din nou după finala de la Iași! Revanșa vine la doar câteva zile distanță

Paula Badosa și Mayar Sherif se vor înfrunta din nou, de această dată în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hamburg.La...

Atacurile Rusiei paralizează exporturile Ucrainei. Marile companii maritime își suspendă cursele spre porturile de la Marea Neagră

Blocajul lovește în plin exporturile agricole ale Ucrainei și alimentează temerile privind noi scumpiri pe piața mondială a cerealelorTransportul maritim către porturile ucrainene de...
Ultima oră
Pe aceeași temă