-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăCoronavirusȚările europene intensifică discuțiile legate de un posibil lockdown total

Țările europene intensifică discuțiile legate de un posibil lockdown total

După ce Austria a anunțat oficial lockdown total la nivel național, tot mai multe țări ale lumii intensifică discuțiile legate de o nouă carantină. Între timp, guvernele au impus deja măsuri mai aspre pentru a limita răspândirea în masă a coronavirusului.

Ultimul val al pandemiei de Covid-19 a lovit puternic Europa, iar țările Vestice încep să resimtă tot mai mult gravitatea situației. Din cauza exploziei de cazuri de Covid-19, Austria a devenit prima țară europeană care a impus lockdown total la nivel național, în această iarnă. De asemenea, Țările de Jos au decis o carantină parțială pentru persoanele nevaccinate.

Astfel, discuțiile legate de un posibil lockdown se intensifică în Europa, în timp ce restricțiile devin mult mai aspre. Republica Cehă și Slovacia au interzis persoanelor nevaccinate accesul în hoteluri, pub-uri, saloane cosmetice, restaurante, dar și în cadrul evenimentelor private. Autoritățile au luat măsuri aspre după ce cazurile de Covid-19 au umplut secțiile de terapie intensivă ale spitalelor, iar medicii abia mai fac față numărului din ce în ce mai mare de pacienți.

La mai puțin de o zi de la noul sistem, Slovacia a semnalat că ar putea într-adevăr să fie ecoul Austriei cu un lockdown de trei săptămâni atât pentru persoanele nevaccinate, cât și pentru cele vaccinate. Premierul Eduard Heger a spus că analizează „intens” această posibilitate, care urmează să fie discutată în cabinet la sfârșitul acestei săptămâni.

Cele două țări au luat decizia de a viza persoanele nevaccinate săptămâna trecută pentru a încuraja imunizarea deoarece infecțiile zilnice au atins noi recorduri, ratele de vaccinare fiind în urmă față de majoritatea țărilor Uniunii Europene. Persoanele nevaccinate reprezintă aproape 70% dintre bolile grave cu coronavirus în Republica Cehă și aproximativ 80% în Slovacia, conform datelor guvernamentale din cele două țări.

Dincolo de decizia de a impune lockdown național pentru 20 de zile, Austria a hotărât și obligativitatea vaccinării anti-Covid-19. Într-un interviu acordat pentru BBC, cancelarul țării, Alexander Schallenberg, a declarat că a trebuit să facă din vaccinările împotriva Covid-19 o cerință legală pentru a putea opri răspândirea în masă a virusului.

Oficialul a spus că îi pare rău că a fost nevoie de o astfel de măsură dură, însă este prea târziu pentru a da înapoi. „Nimeni nu vrea situația în care să nu ai acces la un pat de terapie intensivă pentru că paturile sunt pline de oameni care nu s-au vaccinat și au Covid-19”, a spus el. Totodată, ministrul german al Sănătății i-a avertizat pe cetățeni că vor fi „vaccinați, vindecați sau morți” de COVID-19 până la sfârșitul iernii deoarece mai multe țări europene impun restricții pe fondul creșterii infecțiilor.

Jens Spahn încearcă să îi motiveze pe oameni să se vaccineze anti-Covid-19. Pe măsură ce paturile de terapie intensivă se ocupă rapid, regiunile cele mai afectate din Germania au ordonat noi închideri, inclusiv închiderea piețelor de Crăciun. În regiunile cu rate ridicate de spitalizare, persoanelor nevaccinate li se va interzice accesul în spațiile publice precum cinematografele, sălile de sport și restaurantelor în interior. Cancelarul în exercițiu Angela Merkel a avertizat că restricțiile actuale ale Germaniei privind pandemia de coronavirus, inclusiv interzicerea persoanelor nevaccinate din anumite spații publice „nu sunt suficiente”.

Pe de altă parte, Marea Britanie este țara cu probabilitatea cea mai mică de a introduce un lockdown până la finalul acestui an. Ba mai mult, specialiștii sunt de părere că Regatul Unit are cele mai mari șanse de a ține sub control pandemia de coronavirus. Marea Britanie a avut deja valul pe care îl vede restul Europei și a reușit să evite să fie cuprins de acesta.

Situația se datorează în principal cantității de imunitate acumulată. Cercetătorii de la London School of Hygiene and Tropical Medicine au făcut un scenariu uitându-se la ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar fi expusă brusc la virus dintr-o singură mișcare. Dacă s-ar întâmpla această situație ipotetică, Anglia ar avea de departe cei mai puțini oameni care vor ajunge în spital: 62 la 100.000 de oameni datorită imunității acumulate prin vaccinare și infecție.

Aceasta se compară cu peste 300 de posibili pacienți în Germania, în mare parte din cauza nivelului lor mai scăzut de infecție până în prezent, și cu peste 800 de oameni în România. Aceasta a fost concluzia de la sfârșitul lunii octombrie. Dacă aceeași analiză ar fi făcută la sfârșitul lunii noiembrie, este probabil ca situația să fie și mai favorabilă pentru Anglia, spune cercetătorul principal, dr. Lloyd Chapman.

Întrucât Marea Britanie a fost mai rapidă la început cu vaccinările împotriva Covid-19, există un număr mai mare de persoane care devin eligibile pentru un rapel. Până în prezent, peste 46 de milioane de oameni s-au vaccinat cu schema completă în Regatul Unit.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

UDMR își asumă Ministere-cheie în noul Guvern: Finanțele și Dezvoltarea

Liderul UDMR a precizat că decizia de intrare în Guvern a fost motivată de dorința de a contribui la depășirea crizei politice și bugetare Președintele...

PNL a anunțat miniștrii propuși pentru noul Guvern

Șase portofolii-cheie vor reveni în responsabilitatea liberalilor Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a anunțat duminică seară, la finalul ședinței Biroului Politic Național, lista Ministerelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă