13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalPutin cheamă liderii din Armenia și Azerbaidjan pentru a media conflictul din...

Putin cheamă liderii din Armenia și Azerbaidjan pentru a media conflictul din Nagorno-Karabah

Preşedintele rus Vladimir Putin a invitat liderii din Armenia şi Azerbaidjan la discuţii, vineri, pe fondul reapariţiei tensiunilor dintre ţări, la un an după un război pentru controlul asupra Nagorno-Karabah, relatează AFP.

Putin, premierul armean Nikol Paşinian şi preşedintele azer Ilham Aliev urmează să se întâlnească vineri la Soci, pe malul Mării Negre, a anunţat marţi Kremlinul într-un comunicat, precizând că liderul rus a luat iniţiativa acestei reuniuni.

Obiectivul acestor discuţii, ”prevăzute să coincidă” cu aniversarea semnării unui armistiţiu mediat de Rusia, va fi ”examinarea punerii în aplicare” a acestui acord, a precizat Kremlinul, adăugând că Putin se va întâlni cu cei doi lideri, potrivit agerpres.ro.

Putin vrea să readucă pacea între Armenia și Azerbaidjan după conflictul de anul trecut din Nagorno-Karabah

Această întâlnire, prima în acest format din ianuarie, survine după o nouă izbucnire a violenţelor lângă enclava Nagorno-Karabakh, un teritoriu legal azer, dar revendicat timp de 30 de ani de un guvern armean autoproclamat.

După războiul din toamna anului trecut, soldat cu peste 6.500 de morţi, Azerbaidjanul a recuperat cele şapte districte pe care le pierduse în urma războiului încheiat în 1994 şi a preluat controlul asupra unei părţi a provinciei Nagorno-Karabah, teritoriu azer populat majoritar de armeni. Trupe ruse de menţinere a păcii au fost desfăşurate în decembrie 2020, conform acordului de încetare a focului mediat de preşedintele rus Vladimir Putin.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă