5.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieCum se pregătesc elevii olimpici în centre de excelență

Cum se pregătesc elevii olimpici în centre de excelență

Cum se pregătesc elevii olimpici în centre de excelență este un subiect analizat de Societatea Academică din România.

În acest moment, România are doar 19 centre de excelență funcționale, relevă un comunicat transmis de Societatea Academică. Această instituție a lansat Diagnoza centrelor județene de excelență din România. Diagnoza este făcută publică la un an de la înființarea centrelor de excelență prin ordin de ministru.

„Această diagnoză se vrea a fi tratată drept un semnal de alarmă, la orizontul demarării proiectului România Educată. Deși, formal, principiul excelenței se află pe lista valorilor promovate prin sistemul de educație, conform viziunii propuse de Administrația Prezidențială, în documentele strategice nu întâlnim acțiuni concrete care să fie întreprinse de stat pentru a dezvolta centrele de excelență, unde se pregătesc elevii capabili de performanță școlară. Această omitere demonstrează o viziune inconsistentă cu privire la viitorul (și prezentul) acestor centre județene de excelență, dar și un vid în planificarea autorităților de management din educație”, precizează Societatea Academică.

Cum se pregătesc elevii olimpici, în condițiile în care în București nu au centru de excelență

În municipiul București nu există centru de excelență, afirmă Societatea Academică. Lipsa de interes pentru aceste obiective este ciudată, în condițiile în care chiar președintele Iohannis declara că susține proiectul „România Educată”. Premierul Cîțu afirma și el că susține acest proiect pentru a fi aprobat în Guvern. Programul „România Educată” reprezintă viziunea de țară în Educație, în perspectiva anului 2030.

Oficialii români admit că a scăzut foarte mult calitatea învățământului în timpul pandemiei. Unul dintre motive a fost transformarea cursurilor fizice în cursuri online.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Guvernul suplimentează bugetul pentru pensii cu 1,6 miliarde de lei

Fără această majorare de buget, plata pensiilor pentru luna decembrie ar fi afectată, iar drepturile pensionarilor, nu ar putea fi respectate integral Guvernul a prezentat...
Ultima oră
Pe aceeași temă