11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăCoronavirusHalucinant: Paturile Covid de la Spitalul Județean Brăila nu trec pe ușile...

Halucinant: Paturile Covid de la Spitalul Județean Brăila nu trec pe ușile secției

Paturile bolnavilor de COVID de la Spitalul Județean din Brăila nu încap pe ușile secției.

Inițial, secția trebuia să fie pentru copii, dar a fost transformată în timpul pandemiei. În cazul unui incendiu, pacienții sunt evacuați pe tărgi, iar ISU și Prefectura solicită remedierea situației.

ISU și Instituția Prefectului Județul-Brăila solicită, în regim de urgență, remedierea neregulilor descoperite la Secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) COVID, a Spitalului Județean de Urgență Brăila.

Totodată, autoritățile atrag atenția conducerii spitalului că, soluția de evacuare a pacienților în cazul declanșării unui incendiu, cu ajutorul unei tărgi, de dimensiuni mai mici, de 60 de centimetri lățime, pe care poate fi aşezat un bolnav, cu tub de oxigen şi stativ, nu este eficientă pentru asigurarea fluxului de evacuare.

„În urma controalelor efectuate de ISU s-a găsit această neregulă. Uşa mai îngustă decât patul din salon. ISU a solicitat managementului Spitalului Judeţean rezolvarea acestei situaţii, găsirea unei soluţii de remediere. Spre surprinderea mea, ISU a primit un răspuns de la Spitalul Judeţean prin care i se spune că s-a remediat această problemă prin folosirea unei tărgi cu lăţimea de 60 de centimetri, pe care poate fi aşezat un bolnav, un tub de oxigen şi stativul. De asemenea, managementul Spitalului Judeţean a comunicat că sunt în curs de achiziţionare a încă două tărgi. Vă pot spune că ISU nu agreează această idee cu targa”, a declarat prefectul judeţului Brăila, Florin-Sergiu Dobrescu, conform jurnalul.ro.

Situția cu paturile Covid de la Spitalul Județean Brăila este adusă la cunoștința Prefecturii

Potrivit unui răspuns transmis de Spitalul Județean de Urgență Brăila, Prefecturii i se aduce la cunoștință faptul că evacuarea pacienților din secția ATI – COVID, aflată la etajul III al clădirii, în pavilionul E, la Cardiologie-Pediatrie, unde „ușile de acces ale saloanelor sunt calibrate pentru mobilier pediatric, dar sunt dotate cu mobilier pentru adulți, respectiv cu paturi ATI mobile”, se face doar cu ajutorul unei tărgi mobile, din dotarea secției.

În ceea ce privește personalul disponibil pentru procedura de evacuare, în informarea transmisă de Spitalul Județean se mai arată că, „pe schimbul de zi, sunt 7 angajați, respectiv 1 medic, 4 asistente și 2 persoane încadrate ca personal auxiliar, iar pe schimbul de noapte sunt 6 angajați, respectiv 1 medic, 3 asistente și 2 persoane la personal auxiliar”.

În prezent, în secția ATI COVID a Spitalului Județean Brăila sunt internați 12 pacienți. Secția este la capacitate maximă.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă