Negocierile dintre PNL și PSD sunt aproape finalizate. Vestea proastă este că în privința veniturilor nu vor fi majorări prea mari. Salariul minim ar putea să nu mai fie mărit de la 1 ianuarie, așa cum promisese anterior Guvernul Cîțu.
Pensiile și alocațiile să fie mărite
Pentru pensii există variantă măririi cu 7-11%, însă cel mai probabil procentul cu care vor fi mărite va fi de 8%.
În cazul alocațiilor, PSD vrea mărirea lor cu 40%, în timp ce PNL dorește creșterea cu doar 20%. ”Se fac calcule și simulări pentru a vedea care e impactul bugetar și, în funcție de asta urmează să se facă majoararea”, susțin surse din PNL.
Salariul minim ar putea fi înghețat
De asemenea, pare un consens în decizia ca salariile să nu fie crescute, în timp ce pentru salariul minim s-a convenit o plafonare a acestuia pentru 24 de luni. Sunt 1,8 milioane de angajați în acest moment, în România cu salariul minim, a cărui valoare este de 2.550 de lei.