Marcel Ciolacu a declarat după negocierile cu Florin Cîțu că viitorul premier ar putea fi ales prin rotație.
„Urmează să mergem la președintele României cu două variante de premier. Prima variantă este prin rotație, președinții celor două partide, vom vedea varianta agreată de Președinte…Eu mi-aș dori ca fiecare dintre noi să ne respectăm atribuțiile constituționale pe acre le avem. Această este abordarea pe care o am…Vor fi multe majorări de la 1 ianuarie. „, a declarat liderul PSD.
Premierul interimar Cîțu susține varianta lui Ciolacu
Şi premierul interimar Florin Cîţu, preşedintele PNL, a declarat, duminică, după o nouă rundă de negocieri PNL-PSD la Palatul Parlamentului, că se va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe variante de premier din partea celor două partide.
„În ceea ce priveşte premierul, noi am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi le vom anunţa public. Decât să apară tot felul de informaţii pe surse, când avem o concluzie, vom prezenta”, a spus Cîţu.